Selecţionerul Belarusului, Bernd Stange, a declarat după remiza cu România,
scor 2-2, din preliminariile Campionatului European din 2012, că acest rezultat, meritat, este fantastic pentru echipa sa.
"Belarus n-a câştigat niciodată împotriva României, din contră a pierdut întotdeauna. În această campanie a noastră Belarus a făcut două egaluri. Astăzi am intrat foarte greu în joc, iar în primele 20 de minute n-a mers nimic la echipa mea. Asta şi pentru că am aliniat o echipă nouă, care n-a jucat niciodată în această formulă. Ca să fiu cinstit acest egal este meritat. 2-2 în România reprezintă pentru Belarus un rezultat fantastic. Între Belarus, Bosnia şi România nu există diferenţe atât de mari. În trecut au existat, dar Belaurs a recuperat acest handicap", a spus Stange.
Referitor la penaltiul transformat de Mutu, în minutul 51, tehnicianul a spus: "Dacă a dat arbitrul 11 metri, înseamnă că a fost. Oricum sunt prea bătrân ca să mă mai enervez".
Stange a menţionat că jucătorul Iegor Filipenko, schimbat în minutul 19, este la spital.
"Este la spital, efectuează nişte teste, nu se ştie ce are", a explicat el.
Bernd Stange este de părere că Adrian Mutu este cel mai periculos jucător al echipei României datorită ideilor sale.
"Iar Marica mi-a plăcut pentru că s-a luptat mult. Însă jucătorul meu preferat a fost Chivu", a precizat Stange glumind.
Referito la plecarea sa de la naţionala Belarusului, Stange a spus că are conştiinţa împăcată.
"Patru ani jumătate reprezintă o perioadă lungă pentru un selecţioner. Consider că am făcut progrese fantastice. Plec cu conştiinţa împăcată, nicio calificare într-adevăr, dar las o echipă bună şi pot să spun că sunt un pic mândru de ce am realizat aici", a afirmat tehnicianul.
Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Campionatul European din 2012, după ce a terminat la egalitate,
scor 2-2 (1-1), meciul disputat, vineri seară, pe Arena Naţională, în faţa Belarusului, în penultima etapă a grupei D a preliminariilor competiţiei europene.
Golurile echipei României au fost marcate de Mutu '18, '51 (penalti), în timp ce pentru Belarus au punctat Kirilenko '45 şi Dragun '82.
Grupa D
1. Franţa 9 6 2 1 14-3 20
2. Bosnia Herţegovina 9 6 1 2 16-7 19
-------------------------------------------
3. România 9 3 4 2 12-8 13
4. Belarus 10 3 4 3 8-7 13
5. Albania 9 2 2 5 6-13 8
6. Luxemburg 10 1 1 8 3-21 4