Site-ul oficial al Federaţiei din Belarus (
BFF) a scris după partida România - Belarus,
scor 2-2, din preliminariile CE 2012, că "tricolorii" au făcut o greşeală la 2-1, crezând meciul încheiat.
"La 2-1, România a făcut o greşeală crezând treaba rezolvată. Gazdele au avut frecvent şanse de gol, dar le-au tratat cu uşurinţă, iar arbitrul Kelly le-a făcut cadou un penalti. Jevnov a fost scut în faţa atacurilor românilor", a comentat
BFF.
"Neaşteptat", a titrat
Futbol.
"Succes pe jumătate. Un egal la Bucureşti, de care oricum nu mai era nevoie, ca şi miză. Belarus nu a încântat prin joc, dar a mulţumit prin rezultat. România a avut posesia şi a avut oportunităţi pe care nu le-a fructificat. La golul de 2-1, din penalti, Mutu a aruncat ironic mingea peste Jevnov. Până la urmă, a fost un rezultat neaşteptat", a scris sursa citată.
Publicaţia
Goals a scris că Belarus a arătat caracter la Bucureşti.
"N-a fost un meci magic, însă unul demn, da. Am scos o remiză onorabilă cu România, care a şi primit un penalti controversat. Mutu a creat o groază de probleme defensivei bieloruse. A înscris şi din penalti, cu o scăriţă umilitoare. Golul lui Kornilenko din finalul primei reprize a fost un dar din cer. România a atacat mult, dar eficienţa ofensivă a fost scăzută. În final, Piţurcă l-a scos pe activul Marica, probabil sigur de victorie, lucru care s-a dovedit greşit", a comentat
Goals.
Grupa D
1. Franţa 9 6 2 1 14-3 20
2. Bosnia Herţegovina 9 6 1 2 16-7 19
-------------------------------------------
3. România 9 3 4 2 12-8 13
4. Belarus 10 3 4 3 8-7 13
5. Albania 9 2 2 5 6-13 8
6. Luxemburg 10 1 1 8 3-21 4