Fotbaliştii de la Kuban Krasnodar au aterizat la Cluj, în urmă cu puţine momente. Din delegaţia celor de la Kuban au lipsit cinci jucători de bază, între care Lacina Traore, fost jucător la CFR, convocat la naţionala Coastei de Fildeş şi Gigel Bucur, convocat la naţionala României.
Aceştia au fost întâmpinaţi de Cristi Pojar, antrenorul secund de la Kuban, fost jucător al Universităţii Cluj. "Sunt onorat să particip la inaugurarea unui stadion minunat aşa cum este Cluj Arena şi să revin într-un oraş în care m-am simţit mereu bine. Am acceptat imediat să jucăm acest meci, sper să fie unul reuşit şi să facem un adevărat spectacol fotbalistic, pentru că asta merită suporterii Universităţii şi clujenii până la urmă", a spus antrenorul Dan Petrescu. Acesta spune că se bucură pentru faptul că numărul biletelor vândute este mare. "Înseamnă că lumea apreciază Universitatea, dar şi echipa mea. Acest meci a trebui să-l aibă în prim-plan pe Cristi Pojar, pentru că a făcut multe lucruri frumoase pentru 'U' Cluj", a spus el.
Dan Petrescu nu este interesat să revină în România ca antrenor, dar îl nominalizează pe Ionuţ Badea printre cei mai buni. Întrebat dacă va reveni în România în calitate de antrenor, Petrescu spune că există antrenori mult mai valoroşi, precum Mircea Lucescu din generaţia sa ori Ionuţ Badea de la 'U' Cluj dintre cei mai tineri. "Este un antrenor talentat, care cred că va ajunge departe", a spus Petrescu la aterizarea echipei sale, Kuban Krasnodar, pe aeroportul din Cluj.
Mijlocaşul Dacian Varga, legitimat la Kuban Krasndoar, speră ca stadionul să fie plin la meciul cu Universitatea Cluj: "E foarte frumos să fii acasă. Chiar dacă va fi doar un meci de pregătire, noi îl vom trata foarte serios. Prima dată nu eram foarte siguri dacă se va juca această partidă, dar ne bucurăm că în cele din urmă ea a devenit certitudine. Sper ca stadionul să fie plin la ora jocului. Pe teren vom fi adversari, dar în afara lui rămân prieten cu Niculescu, Boştină şi ceilalţi".
Kuban Krasnodar întâlneşte Universitatea Cluj mâine seară într-un amical care inaugurează noul stadion "Cluj Arena".