"Rechinii” Farului au câştigat cu un scor-fluviu primul amical disputat în stagiul de la Goch, trecând, sâmbătă, cu 18-0 de Fortuna Elten, echipă germană de ligă inferioară care a înlocuit-o pe Beitar Ierusalim, campioana Israelului.
Disputa Farul - Beitar Ierusalim, stabilită încă din ţară, a căzut şi nu se va mai disputa cât timp Farul va sta la Goch (până pe 16 iulie). În absenţa israelienilor, "rechinii” au primit replica echipei germane de eşalon inferior Fortuna Elten, pe care au depăşit-o, sâmbătă seara, cu 18-0 (8-0).
Seria reuşitelor Farului a fost deschisă de un autogol, după care, până la pauză, au mai înscris Tibi Moldovan, de trei ori, M. Nae şi Băcilă, de câte două ori. În partea a doua, şi-au mai trecut numele pe lista marcatorilor Gosic (2), D. Florea (2, unul din penalty), Fatai (2), Alibec (2), L. Pârvu şi Chico.
Antrenorul Ion Marin a utilizat în fiecare repriză echipe diferite, începând cu o formulă apropiată de cea standard, care a jucat în sistemul 4-1-4-1, cu nou-venitul Cruceru la închidere: Curcă - Farmache, Barbu, Şchiopu, Maxim - Cruceru - Băcilă, M. Nae, Voiculeţ, Gerlem - T. Moldovan.
În partea secundă, odată cu înlocuirea în totalitate a jucătorilor, s-a schimbat şi modulul tactic, "rechinii” interpretând acum un 4-4-1-1. Cristian Irimia a fost utilizat fundaş dreapta, Gaston fundaş stânga, Fatai, ca şi în Austria, mijlocaş central, Daniel Florea a evoluat mijlocaş stânga, iar vârful împins a fost Gosic. Echipa: Vlas - Cr. Irimia, Bubuleandră, Păcuraru, Gaston - L. Pârvu, Fatai, Ben Teekloh, D. Florea - Chico - Gosic. La jumătatea reprizei, au mai intrat pe teren doi jucători, juniorii de 17 ani C. Matei (în locul lui Fatai) şi Alibec (în locul lui D. Florea).
Nu a fost utilizat deloc închizătorul Florin Pătraşcu, în recuperare după entorsa suferită în ultima partidă de verificare din Austria, cu Dnepr Dnepropetrovsk.
"A fost un meci bun de antrenament pentru noi. Cu această echipă, Fortuna Elten, a jucat şi Universitatea Craiova un meci amical, înaintea noastră, pe care l-a câştigat cu 6-1", a declarat, pentru "Cuget Liber”, Cristi Cămui, antrenorul secund al Farului.
Diseară, este aşteptat în cantonamentul Farului de la Goch şi mijlocaşul sârb Dejan Rusmir.
Farul este în discuţii şi cu Vranjkovic
Alături de Dejan Rusmir, la Farul ar putea ajunge un alt mijlocaş ofensiv străin cunoscut în Liga 1, bosniacul Vojislav Vranjkovic (25 ani, 1,83 m - 74 kg), de la Dinamo, cu care clubul constănţean poartă discuţii actualmente.
"Am tratat, în paralel, cu Rusmir şi cu Vranjkovic, pentru că niciodată nu e bine să îţi stabileşti o singură ţintă. Am obţinut semnătura lui Rusmir, atingându-ne scopul, dar tratăm, în continuare, şi pentru Vranjkovic. Dacă putem să-i luăm pe amândoi, am creşte substanţial competiţia în echipă pentru postul de mijlocaş central de atac", a declarat, pentru "Cuget Liber”, Gheorghe Bosînceanu, preşedintele Consiliului Director al FC Farul.
Pe lângă Vranjkovic, Farul mai vrea să achiziţioneze un fundaş central (dacă se poate, de picior stâng) şi un mijlocaş dreapta, având în acest ultim caz variante din ţară şi din străinătate.
Cuget Liber