Ilie Stan, antrenorul echipei Steaua Bucureşti, a declarat după meciul cu Rapid că e trist deoarece formaţia sa nu a câştigat meciul din etapa a 11-a a Ligii 1.
"Sunt puţin trist, pentru că nu am reuşit să câştigăm cele trei puncte. Am încercat să le ţin trează concentrarea vizavi de joc, să respecte ceea ce le-am cerut. Au încercat, în mare parte, dar nu am reuşit să ducem jocul la margine. Jucătorii şi-au dorit să câştige, dar ambele echipe veneau după eşecuri în Europa League şi poate le-a fost teamă să joace mai mult pe atac. Ăsta este fotbalul, mergem înainte şi sper ca jucătorii să înţeleagă că fără muncă, disciplină şi sacrificii nu putem face absolut nimic", a declarat Ilie Stan.
Antrenorul Stelei a ţinut să mulţumească publicului, care a venit în număr foarte mare,
"sunt sigur că în viitor, prin jocurile pe care le vom face, vor veni tot mai mulţi suporteri la stadion".
"Am vrut să-l introduc pe Florin Costea, dar din cauza cartonaşului roşu primit de Prepeliţă a trebuit să facă alte schimbări", a precizat Stan, care nu a observat ce s-a întâmplat în min. 66, când s-a produs busculada între jucători.
Stan crede că Tănase este un jucător "decisiv pentru Steaua":
"Tănase vine după o accidentare, dar cred că e un jucător decisiv pentru noi. Trebuie să avem răbdare cu el şi vom vedea pe parcurs schimbarea de atitudine în joc şi în relaţia sa cu suporterii".
"Important e că echipa a dorit să câştige şi e un lucru pozitiv. Trebuie să lucrăm mult la faza ofensivă. Avem foarte mulţi accidentaţi, nu putem folosi o echipă de la un joc la altul, jucăm din 3 în 3 zile, iar acest lucru ne dă un pic peste cap în încercarea de a închega relaţii de joc. Dacă vom reuşi câteva rezultate şi vom avea linişte, echipa va avea o altă faţă", a promis Stan.
"E frustrant că nu înscriem, pentru că e foarte greu să ai continuitate în desfăşurarea jocului, adversarul joacă mai organizat, iar când dai gol se desfac mai mult şi ai posibilitatea să dai şi al doilea gol", a adăugat Ilie Stan.
Noul antrenor al Stelei crede că dacă "roş-albaştrii" vor fi la 5-6 puncte de primul loc după tur,
"în retur vom pune probleme mari la câştigarea campionatului".
Steaua şi Rapid au terminat nedecis,
0-0, luni seara, pe Arena Naţională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 11-a a Ligii 1.