Oţelul Galaţi s-a calificat marţi seara în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins cu scorul de 2-1 (0-0) pe FCM Târgu-Mureş, pe teren propriu, în optimile de finală.
Oţelul s-a impus prin golurile semnate de Gabriel Paraschiv (51), Liviu Antal (87), golul de onoare al oaspeţilor fiind reuşit de Danijel Subotic (81).
Golul victoriei gălăţenilor a fost adus de Antal, fost jucător la FCM Târgu-Mureş, cel care marcase golul victoriei şi în sezonul trecut (1-0). Antal a ratat un penalty, dictat după faultul lui Lorand Szilagyi la Ionuţ Neagu (85). Şutul lui Antal s-a dus în bară, jocul a continuat, Pena a centrat în faţa porţii, iar acelaşi Antal a marcat spectaculos din foarfecă.
În prelungiri, Neagu a comis un fault de joc la Celsinho, acesta a ripostat, însă arbitrul Robert Dumitru i-a acordat cartonaş galben gălăţeanului (al doilea, eliminat), fără a-i arăta cartonaşul roşu cuvenit lui Celsinho.
Oţelul o învinge pe FCM pentru a doua oară în doar câteva zile cu 2-1, după victoria de la Târgu-Mureş, de sâmbătă, din campionat.
Sferturile de finală sunt programate în perioada 6-8 decembrie.
Oţelul Galaţi - FCM Târgu Mureş 2-1 (0-0)
Au marcat: Gabriel Paraschiv (51), Liviu Antal (87), respectiv Danijel Subotic (81)
Oţelul: Grahovac - Râpă, Sîrghi, Perendija, S. Ilie - Neagu, Giurgiu - Iorga (Antal '68), Viglianti (Pena '83), Frunză - Paraschiv (Punosevac '74). Antrenor: Dorinel Munteanu
FCM: Albuţ - Vagner, Nicu, Gugu, Szilagyi - Issa Ba - Goge (Fl. Dan '46), Jamal (Didi '62), Ilyeş, Bumba (Celsinho '77) - Subotici. Antrenor: Tibor Selymes
Cartonaşe roşii: Lorand Szilagyi (Mureş, 85), Ionuţ Neagu (Oţelul, 90+3).
Liviu Antal a ratat un penalty în min. 87 (bară)
Arbitru: Robert George Dumitru (Braşov); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Bogdan Gheorghe (Bucureşti); arbitru de rezervă: Florin Miron (Bucureşti). Observatori: Vasile Curt, Hacic Garabet (ambii din Constanţa)
Dorinel Munteanu: "A fost un joc greu în faţa unei echipei cu o dorinţă mare de revanşă după meciul din campionat. Rezultatul este just, deşi am avut ceva emoţii după golul marcat de Subotici. Nu a fost uşor să-mi motivez elevii după victoria din campionat de la Târgu Mureş, dar mă bucur că am trecut mai departe în cupă. Nu am avut timp să mă supăr pe Antal, nu m-am uitat la lovitura de la 11 metri, iar când m-am întors am văzut doar golul şi pot spune că-i apreciez curajul de a înscrie cu o asemenea execuţuie. E bine că au venit banii, nici eu nu antrenez pe gratis, iar jucătorii mei trebuie să fie mulţumiţi. Banii pe care i-am primit sunt ok pentrru nivelul campionatului nostru, deja i-am pus în cont".
Tibor Selymes: "Nu cred că rezultatul este echitabil, dar din păcate am făcut prea multe erori. Am jucat bine 60 de minute, însă au intervenit două greşeli la ambele goluri şi pot spune că ne-am bătut singuri. O să vină şi rândul lui Dorinel Munteanu să fie înfrânt, dar acum îl felicit. Voi avea o discuţie cu jucătorii care au fost eliminaţi. Nu este în regulă că au lăsat echipa în inferioritate numerică".