Deţinătoarea Cupei României, Steaua Bucureşti, a fost eliminată în optimile competiţiei, fiind învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de formaţia Politehnica Timişoara (Liga 2), care a acces astfel în sferturile de finală.
Golurile au fost marcate de Ricketts 28 şi Goga 51.
Poli Timişoara: Lepmets - Scutaru, Mera, Fl. Ilie, Sepsi - Curtean (Fl.Sandu 81), Gorobsov, Poparadu, Chiş - Goga (Axente 90+1), Ricketts (Popovici 69). Antrenor: Valentin Velcea.
Steaua: Stanca - Mustaţă, Galamaz, Iliev, Latovlevici - Bourceanu, Răduţ (Rusescu 46), Tănase, Bălan - Fl. Costea (Nikolici 55), M. Costea (Roşu 86). Antrenor: Ilie Stan.
Cartonaşe galbene: Scutaru 23 - Fl. Costea 30, Bourceanu 62
Arbitri: Cristian Balaj - Eduard Dumitrescu, Miclos Nagy - Lucian Rusandu. Observatori: Cornel Sorescu, Alexandru Boc.
Înainte de start, jucătorii echipei Politehnica Timişoara au ieşit pe teren îmbrăcaţi în tricouri albe, cu chipul unui suporter al formaţiei, Ghiorghiu Palenici Daniel, decedat săptămâna trecută la 37 de ani, din cauza unui cancer. Pe tricouri era scris mesajul: "Pentru Daniel". Suporterul respectiv a avut ca ultimă dorinţă să fie înmormântat într-un echipament al echipei timişorene, care i-a fost donat de club.
Jucătorii formaţiei Politehnica Timişoara au evoluat cu tricouri în culorile alb-negru, la fel cum se întâmpla în anul 1921. În acest an, Poli împlineşte 90 de ani de la înfiinţare.
La meciul disputat pe arena "Dan Păltinişanu" au asistat aproximativ 20.000 de spectatori.
Fanii timişoreni din Peluza Sud au afişat următoarele mesaje: "Timişoara vrea dreptate, dar cine să o dea? În meciul cel mai important, susţinem DNA", "FRF - o glumă proastă, oglindă pentru societatea noastră".
Valentin Velcea: "Putem spune că e o victorie istorică, într-un an aniversar. Jucătorii noştri au fost la înălţime şi cred că am surclasat Steaua aproape la toate capitolele. Am avut multe ocazii, determinare, ambiţie. Însă a trecut, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să ne concentrăm la următorul meci. Steaua rămâne Steaua, are jucători valoroşi, puternici, care în acest moment activează pe trei planuri, şi nu este uşor. Indiferent de următorul adversar din Cupă, această echipă trebuie să aibă o exprimare pozitivă în teren. Deocamdată suntem în grafic".
Ilie Stan: "Umilinţa a fost cu atât mai mare cu cât ne-a eliminat o echipă din liga a doua, n-am reuşit să ne impunem. Îmi pare rău de Timişoara că a ajuns în situaţia aceasta, dar se vede că îşi păstrează acel spirit pentru care e cunoscută. Nu mă tem pentru postul meu, încercăm să câştigăm următoarele meciuri în campionat, să ne apropiem de primul loc. În iarnă se va trage linie şi domnul Becali va decide ce strategie va aborda pentru returul campionatului".