Finanţatorul formaţiei Universitatea Cluj, Florian Walter, a dezminţit informaţiile apărute ieri în presa centrală, potrivit cărora acesta ar fi fost tentat să numească în vară un nou antrenor pe banca tehnică a echipei, în persoana lui Gheorghe Hagi.
Omul cu banii de la "U" a admis faptul că în trecut i-a prezentat "Regelui" proiectul său de la Cluj, dar nu a luat în calcul nici un moment posibilitatea de a-l numi antrenor principal. El a subliniat că postul lui Ionuţ Badea nu este nici pe departe în pericol.
"Îl respect foarte mult pe Gheorghe Hagi, atât cariera lui de jucător, cât şi pe cea de antrenor, dar nu se pune problema ca acesta să ajungă la Universitatea Cluj. E adevărat că am avut discuţii cu Hagi, în care i-am povestit despre proiectul Universităţii Cluj, despre ce s-a făcut până acum aici, dar niciodată nu am discutat despre venirea sa la club. Informaţiile apărute în presă reprezintă doar o încercare nereuşită de destabilizare a echipei Universitatea Cluj. Eu am încredere deplină în staff-ul tehnic şi în jucători, echipa este în obiectiv şi asta e tot ce contează", a declarat Walter pentru site-ul oficial al clubului.