Mijlocaşul Gabriel Torje a lipsit de la antrenamentul de luni, pe care echipa naţională l-a efectuat la Centrul de Fotbal de la Mogoşoaia, deoarece are enterocolită, au declarat surse din anturajul primei reprezentative.
Conform surselor menţionate, Torje a făcut enterocolită de la ciuperci însă el ar putea participa la antrenamentul de marţi.
Un alt absent de la antrenament a fost Paul Papp, care a avut meci cu FC Vaslui luni seară, în timp ce Răzvan Raţ urma să ajungă la naţională tot luni.
Portarul Ciprian Tătăruşanu are o luxaţie la un deget de la mâna stângă, în timp ce Alexandru Bourceanu acuză dureri la spate, însă ambii au participat la antrenament.
La antrenament a asistat şi fostul secund al lui Piţurcă, dar şi al lui Răzvan Lucescu, Ştefan Iovan.
De asemenea, au fost prezenţi Mircea Rădulescu, Ovidiu Stângă, Alin Minteuan şi Ciprian Panait.
Jucătorii care au evoluat duminică seară s-au antrenat doar timp de 50 de minute.
România va disputa un amical contra Belgiei, pe Stadion Maurice Dufresne din Liege, în 11 noiembrie, fiind posibilă desfăşurarea unui al doilea meci-test, cu Grecia, în 15 noiembrie, dacă va fi găsit un oraş care să găzduiască întâlnirea.