Mijlocaşul Cristian Tănase a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să continue evoluţiile bune din meciurile echipei Steaua şi la prima reprezentativă a României.
"Amicalele cu Belgia şi Grecia sunt foarte importante pentru că sunt meciurile echipei naţionale. Acum suntem o nouă echipă, au venit mulţi jucători noi şi sperăm să facem o figură frumoasă în cele două partide. Faptul că am înscris la echipa de club sper să îmi dea un plus şi la naţională. Însă un meci la echipa naţională este altceva. Eu sper totuşi să continui evoluţiile bune şi la naţională. Sincer, mi-aş dori să dau cât mai multe goluri pentru prima reprezentativă, însă mai important este să joc cât mai mult. Sper să demonstrez la următoarele meciuri", a spus Tănase.
Jucătorul stelist a afirmat că pentru toţi românii e greu să vadă la televizor alte selecţionate jucând meciuri de baraj pentru calificarea la EURO 2012. "E greu pentru toată lumea, pentru toată ţara, să vedem la televizor cum alţii joacă la baraj şi noi nu. Sau cum alţii vor evolua la Campionatul European. Însă noi sperăm să nu se mai întâmple şi să fim şi noi acolo pe viitor", a precizat el.
Tănase şi-ar dori să fie coleg la Steaua cu Adrian Cristea, chiar dacă actualul jucător al formaţiei Universitatea Cluj a evoluat în trecut la rivala Dinamo. "E un jucător valoros care ar putea să joace la orice echipă mare din România. Cred că m-aş înţelege bine cu el pe teren, asta rămâne de văzut. Cred că îl vor primi bine şi suporterii pentru că el chiar este un fotbalist valoros", a menţionat Cristian Tănase.
România va disputa două partide amicale, la 11 noiembrie contra Belgiei, pe Stadion Maurice Dufresne din Liege, şi la 15 noiembrie cu Grecia, pe Cashpoint Arena din localitatea austriacă Altach.