Atacantul Marius Niculae, golgheterul echipei Dinamo Bucureşti şi al campionatului (12 reuşite), a fost convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru meciul amical cu Grecia, de marţi, de la Altach (Austria).
După cum se cunoaşte, alţi doi jucători de la Dinamo Bucureşti, portarul Cristian Bălgrădean şi fundaşul Srgian Luchin, se afla la dispoziţia selecţionerului Victor Piţurcă încă de săptămâna trecută.
Atacantul Daniel Niculae şi fundaşul Marian Pleaşcă au părăsit, sâmbătă, cantonamentul echipei naţionale şi nu vor evolua în meciul amical cu Grecia. Daniel Niculae a fost învoit de selecţionerul Victor Piţurcă pentru a participa la botezul fetiţei sale, în timp ce Pleaşcă, accidentat la genunchiul stâng la debutul său ca tricolor, va fi supus unor investigaţii medicale în România, pentru a se putea stabili cu exactitate natura accidentării.
Echipa României pentru amicalul cu Grecia:
Portari: Ciprian Tătăruşanu (Steaua Bucureşti), Silviu Lung jr (Astra Ploieşti), Cristian Bălgrădean (Dinamo Bucureşti);
Fundaşi: Srgian Luchin (Dinamo Bucureşti), Marian Pleaşcă (Pandurii Târgu-Jiu), Dorin Goian (Glasgow Rangers), Marius Găman (Astra Ploieşti), Vlad Chiricheş (Pandurii Târgu-Jiu), Paul Papp (FC Vaslui), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Ştefan Radu (Lazio SS Roma);
Mijlocaşi: Gabriel Torje (Udinese Calcio), Dacian Varga (Kuban Krasnodar), Mihai Pintilii (Pandurii Târgu-Jiu), Ionuţ Neagu (Oţelul Galaţi), Răzvan Cociş (FK Rostov), Nicolae Grigore (Rapid Bucureşti), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Cristian Tănase (Steaua Bucureşti);
Atacanţi: Marius Niculae (Dinamo Bucureşti), Alexandru Chipciu (FC Braşov), Ionuţ Mazilu (Arsenal Kiev), Bogdan Stancu (Orduspor Kulubu).
România întâlneşte, marţi, de la ora 21:30, naţionala Greciei, într-un meci amical, la Altach, Austria. chipa naţională a României a pierdut, cu scorul de 1-2 (0-2), meciul susţinut, vineri, la Liege, în compania selecţionatei Belgiei, golul reprezentativei "tricolore" fiind marcat de Daniel Niculae.