Preşedintele Consiliului de administraţie al clubului Dinamo Bucureşti, Nicolae Badea, a anunţat, pe site-ul oficial al clubului, că derby-ul Dinamo-Steaua, programat pe 4 decembrie în cadrul etapei a 16-a a Ligii 1, se va disputa pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Biletele pentru derby vor fi puse în vânzare doar la stadionul "Dinamo", programul caselor de bilete urmând să fie anunţat prin intermediul site-ului oficial.
Site-ul clubului reaminteşte, cu această ocazie, şi rezultatele înregistrate pe teren propriu de Dinamo contra rivalilor din Ghencea în ultimele cinci sezoane din Liga 1:
17.10.2010: Dinamo-Steaua 2-1 (Adrian Cristea 30p, Marius Niculae 35p)
17.03.2010: Dinamo-Steaua 2-0 (Marius Alexe 39, Andrei Cristea 81)
01.11.2008: Dinamo-Steaua 1-1 (Adrian Cristea 84)
04.05.2008: Dinamo-Steaua 2-1 (Florin Bratu 40p, Ionel Dănciulescu 57)
20.09.2006: Dinamo-Steaua 1-0 (Denis Şerban 90)
09.04.2006: Dinamo-Steaua 1-1 (Claudiu Niculescu 38)