|






























|
Becali: Mihai Costea mi-a dat un mesaj ca el nu e mascariciul nimanui si ca din iarna ne despartim
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că atacantul Mihai Costea, pe care l-a criticat dur după înfrângerea, cu scorul de 1-0, din meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, i-a trimis un mesaj în care a scris că în iarnă va înceta colaborarea cu gruparea bucureşteană.
"Mihai Costea mi-a dat mesaj acum, că cică el nu e măscăriciul nimănui şi că din iarnă ne despărţim. Bine mă, ne întâlnim mâine, îmi aduceţi banii luaţi până acum şi aia e", a spus Gigi Becali.
Gigi Becali a declarat imediat după terminarea partidei de la Piatra-Neamţ, că Steaua nu a jucat nimic, fraţii Mihai şi Florin Costea au fost "doi măscărici" şi Ciprian Tătăruşanu a dormit în poartă. "Ce mai pot să spun ceva? Te lasă mut o înfrângere ca asta. Nu jucăm nimic, nu pasăm nimic, dacă n-ai atacanţi adversarii nu se tem de tine. Dacă ai doi măscărici în faţă acolo, au fost doi măscărici, doi păcălici, fraţii Costea, ce să mai? Nu-i vorba că n-au jucat ei, au fost de râs, se încurcau în minge. Şi Tătăruşanu doarme în poartă şi lui Galamaz îi e frică să atace... Nu avem atacanţi. Ăştia doi îi dau lui Mititelu, să-i ia el pe amândoi. Să vină să-i ia, să-i ducă la Craiova. Trebuie să iau în iarnă doi atacanţi. Pe fraţii Costea îi veţi vedea numai în tribună, în lotul ăla lărgit. Trebuie să iau doi atacanţi şi un mijlocaş. Dacă noi nu pasăm nimic, singurul jucător de calitate care pasează era Tănase care ajungea acolo în faţă... După aia Ilie l-a mai scos şi pe Bicfalvi, care mai avea forţă, l-a băgat pe Năstăsie, pe care nici nu l-am văzut. Nu abandonez eu, dar lupta normal că n-o pot câştiga cu fraţii Costea şi cu Năstăsie sau cu Galamaz, care e al doilea meci în care ne cam curăţă", a spus Becali, precizând că singurii "care s-au mai mişcat" au fost Brandan, Tănase şi Geraldo.
Gigi Becali a mai spus că Tătăruşanu nu a avut o poziţie bună la faza golului echipei Ceahlăul. "Tătăruşanu doarme, îl fură valul. Am mai luat goluri când el dormea, el doarme şi după aia se uită la minge cum intră în poartă. El nu avea o poziţie bună, nu era concentrat, el stătea pur şi simplu, dormea", a explicat el.
Echipa Steaua Bucureşti a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii 1.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Stana, în minutul 51, care a pătruns pe partea stângă şi a trimis un şut-centrare care l-a depăşit pe Tătăruşanu şi a intrat în plasă.
Taguri:
Steaua Bucuresti
Gigi Becali
Mihai Costea
Florin Costea
Ceahlaul Piatra-Neamt
Ciprian Tatarusanu
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
FCSB, încurcată de Petrolul pe Arena Națională
FCSB și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate, scor 2-2, luni seara, pe Arena Națională, în partida care a închis etapa a 9-a din...
Karlo Muhar, prezentat oficial de FCSB. Croatul a primit tricoul cu numărul 73
FCSB a oficializat transferul mijlocașului croat Karlo Muhar, fostul jucător al rivalei CFR Cluj. Fotbalistul în...
UTA Arad a obținut prima victorie a sezonului după un succes categoric cu FCSB
Fotbal Club FCSB a suferit o înfrângere categorică în etapa a 7-a a Superligii...
FCSB a urcat pe primul loc după un final dramatic cu FC Botoșani
FCSB este noul lider al Superligii României, după victoria spectaculoasă obținută luni seara în fața...
FCSB, revenire spectaculoasă cu Farul după o primă repriză de coșmar
FCSB și Farul Constanța au încheiat la egalitate, scor 2-2, luni seara, pe stadionul "Arcul de Triumf" din...
FCSB, spulberată la Riga! Campioana României a pierdut și returul cu FK Auda și spune adio Conference League
Dezastru pentru FCSB în Letonia
Fotbal Club FCSB și-a încheiat prematur...
FCSB, învinsă dramatic de FK Auda pe teren propriu! Letonii au dat lovitura în prelungiri și pornesc cu avantaj spre retur
FCSB a făcut un pas greșit în prima manșă a turului al doilea...
FCSB a început cu dreptul noul sezon din Superligă, 2-0 cu 2-0 FC Argeș
Roș-albaștrii au rezolvat meciul încă din prima repriză
FCSB a debutat cu o victorie în ediția 2026-2027 a...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în finala barajului pentru calificarea în Conference League, după un succes dramatic obținut în fața celor de la FC Botoșani, scor 4-3 după...
Marius Baciu a fost confirmat oficial în funcția de antrenor principal al celor de la FCSB, clubul anunțând marți instalarea fostului căpitan al Stelei pe banca tehnică a...
FCSB a fost ținută în șah de Unirea Slobozia într-un meci din etapa a 8-a a play-out-ului. În ciuda avantajului terenului propriu, partida de pe stadionul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

António Mendonça
Angola
44 ani

Carlos Pavón
Honduras
53 ani
Cătălin Straton
România
37 ani

Daniel Cappelletti
Italia
35 ani

Djamel Mesbah
Algeria
40 ani

Emanuele Belardi
Italia
49 ani

Fábio Lima
Portugalia
37 ani

Gaël Givet
Franța
45 ani

Gheorghe Gojgaru
România
76 ani
Gheorghe Popescu
România
59 ani

Gonçalo Brandão
Portugalia
40 ani

Gyula Rákosi
Ungaria
88 ani

Ivan Nielsen
Danemarca
73 ani

Jimi Stoica
România
49 ani

Jorge Burruchaga
Argentina
64 ani

Kevin Kampl
Germania
36 ani

Lukas Sinkiewicz
Germania
41 ani

Mark Viduka
Australia
51 ani
Mihai Ilie
România
54 ani

Rafał Murawski
Polonia
45 ani

Stéphane Zubar
Franța
40 ani
Vasile Iordache
România
76 ani

Voro
Spania
63 ani
|
|
|
|