Ordinea publică la meciul de fotbal care se va disputa joi seara, pe Arena Naţională, între Rapid Bucureşti şi Hapoel Tel Aviv, în Europa League, va fi asigurată de peste 300 de jandarmi, informează un comunicat transmis de Jandarmeria Capitalei.
Potrivit sursei citate, meciul, programat să înceapă la ora 22:05, a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc.
Astfel, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.
Jandarmeria Capitalei le recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, subliniind că nu vor fi tolerate nici un fel de acţiuni de natură să tulbure buna desfăşurare a acestui eveniment.
Totodată, Jandarmeria Capitalei a organizat marţi şedinţa de cooperare a forţelor implicate în asigurarea măsurilor de ordine publică, fiind stabilite toate detaliile privind organizarea şi desfăşurarea evenimentului.
Organizatorul competiţiei a comunicat Jandarmeriei Capitalei următoarele date: accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 20,00 doar pe bază de bilete şi invitaţii; accesul în incinta parcului sportiv se va face pietonal, doar pe baza biletului de acces, ori a acreditării de presă, şi numai prin bd. Basarabia, str. Maior Coravu şi bd. Pierre de Coubertin, conform schemei expuse pe verso biletului, ori auto, pe aceleaşi căi şi numai pentru posesorii de bilete de acces însoţite de taloane de acces auto, acestea din urmă afişate vizibil pe parbrizul maşinii, astfel: categoria VIP şi persoanele cu dizabilităţi, prin str. Maior Coravu, iar mass-media prin bd. Basarabia.
Controlul corporal al publicului la intrarea în stadion, accesul publicului prin turnicheţi, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator, mai precizează comunicatul Jandarmeriei.