În primele 18 etape ale campionatului intern de fotbal, Liga 1, au activat pe cele 18 bănci tehnice un număr total de 28 de antrenori principali.
Şase echipe au operat schimbări la nivelul tehnicienilor principali, în timp ce 12 grupări nu au făcut modificări în acest sens, după cum informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Au terminat prima parte a campionatului la aceeaşi echipă: Jorge Costa la CFR Cluj, Constantin Enache la Ceahlăul Piatra-Neamţ, Laurenţiu Diniţă la Concordia, Liviu Ciobotariu la Dinamo, Cristian Pustai la Gaz Metan, Dorinel Munteanu la Oţelul, Petre Grigoraş la Pandurii, Valeriu Răchită la Petrolul, Răzvan Lucescu la Rapid Bucureşti, Ionuţ Badea la Universitatea Cluj, Viorel Hizo la FC Vaslui, Cezar Zamfir la FCM Târgu-Mureş şi Alexandru Pelici la Voinţa Sibiu.
Au existat 6 debutanţi la nivelul Ligii 1: Jorge Costa, Pepe Murcia, Constantin Enache, Laurenţiu Diniţă, Valeriu Răchită şi Daniel Timofte.
Este interesant de consemnat că au fost doar patru tehnicieni străini în eşalonul nostru de elită: Jorge Costa (Portugalia) la CFR Cluj, Ronny Levy (Israel) la Steaua Bucureşti, Pepe Murcia (Spania) la FC Braşov şi Maurizio Trombetta (Italia) la FCM Târgu-Mureş.
Cele mai multe înlocuiri de antrenori, 5, le-a făcut CS Mioveni. 4 antrenori au activat la câte doua echipe: Tibor Selymes (FC Astra şi FCM Tg. Mureş), Marius Şumudică (FC Astra şi FC Braşov), Daniel Isăilă (FC Braşov şi FC Sportul Studenţesc) şi Ilie Stan (CS Mioveni şi FC Steaua).
La doua echipe de Liga 1, un antrenor demis a fost repus în drepturi, după o perioadă de timp: Tibor Selymes la FC Astra şi Daniel Isăilă la FC Braşov.
Iată acum schimbările de antrenori principali efectuate în primele 18 etape:
FC Astra: Tibor Selymes (etapele 1-2), Marius Şumudică (et. 3-12), Tibor Selymes (et. 13-18).
FC Braşov: Daniel Isăilă (et. 1-2), Pepe Murcia (et. 3-5), Daniel Isailă (et. 6-12), Marius Şumudică (din et. 13).
CS Mioveni: Ionuţ Popa (et. 1-4), Ilie Stan (et. 5-6), în et. 7 nu a avut, Constantin Stancu (et. 8-9), Mihai Stoichiţă (et. 10-13), Mihai Stoica (et. 14-15), Marian Pană (din et. 16).
Sportul Studenţesc: Gheorghe Mulţescu (et. 1-10), Daniel Timofte (11-12), Daniel Isăilă (din et. 13).
Steaua: Ronny Levy (et. 1-8), Ilie Stan (din et. 9).
FCM Târgu-Mureş: Ioan Ovidiu Sabău (et. 1-8), Tibor Selymes (et. 9-12), Maurizio Trombetta (din et. 13).