Claudiu Niculescu: Daca ar fi o tara in care as vrea sa traiesc, aceea ar fi Germania

Claudiu Niculescu a acceptat să acorde un interviu neconvenţional, ocazie cu care a vorbit despre preferinţele sale în materie de muzică sau filme, despre sacrificiile pe care le necesită o viaţă în fotbal, dar şi despre satisfacţia unei vacanţe exotice la Cancun.

Ce-ar fi făcut Claudiu Niculescu dacă nu era fotbalist?
Nu ştiu, nu m-am gândit niciodată la asta. Chiar nu-mi aduc aminte ce gânduri aveam înainte să încep cu fotbalul. Cred că tot timpul mi-am dorit să fac asta şi doar asta.

Cât de greu ţi-a fost să renunţi la plăcerile specifice copilăriei şi adolescenţei, "interzise", practic, unui fotbalist?
Am avut o copilărie normală. Practic, am început să fac performanţă la vârsta de 16 ani, atunci când am debutat în Liga a II-a. Am încercat să le îmbin pe toate. Mai ieşeam cu colegii în oraş, mai beam o bere. Cred că făceam lucruri normale pentru acea vârstă. Bineînţeles, erau şi sacrificii care trebuiau făcute, dar am învăţat de mic să renunţ la lucrurile ce-mi puteau dăuna. Mai târziu mi-am dat seama că am făcut bine.

Fetele te plăceau mai mult pentru că erai fotbalist?
Nu ştiu, nu mi-am pus niciodată întrebarea asta. Nu vreau să vorbesc de fete, pentru că sunt bărbat căsătorit şi se supără Diana, soţia mea (râde). Glumesc acum. Probabil că mă plăceau mai mult după ce am devenit cât de cât cunoscut.

Rămânând tot în zona asta a "terenului", îţi mai aduci aminte când ai sărutat prima dată o fată?
Cred că în clasa a V-a s-a întâmplat. Eram în şcoala generală, ea nu era în aceeaşi clasă cu mine. Atunci, prin anii '80, ţin minte că se făceau multe ieşiri cu clasa, prin parc, pe la muzee sau la film. Ei, noi eram la film şi atunci am sărutat-o, pe întuneric. Altfel nu aveam curajul.

Ai avut vreun erou preferat din desenele animate în copilărie?
Popeye marinarul era favoritul meu pe vremea aceea.

Şi acum?
Acum nu le prea urmăresc. Televizorul merge pe Bebe TV.

Hai să revenim puţin la o perioadă mai actuală. Cum a fost pentru românul Claudiu Niculescu prima experienţă în Italia, la Genoa?
Acum opt-nouă ani, când s-a întâmplat asta, când am plecat eu în Italia, românii nu erau priviţi atât de dur şi de răuvoitor. În acea perioadă, românii nu apucaseră să creeze probleme şi să fie văzuţi ca nişte infractori. Oricum, eu nu sunt de acord cu aceste etichete. Sunt foarte mulţi români care muncesc cinstit şi încearcă să ducă o viaţă cât se poate de corectă, indiferent că vorbim de Italia, Germania sau Franţa.

Şi cum te-ai adaptat departe de casă?
Destul de greu pentru că atunci când am plecat la Genoa aveam 25 de ani, era prima mea ieşire afară, departe de părinţi şi de prieteni. Mi-a fost greu în primele săptămâni, dar după ce am început să învăţ limba, am reuşit să mă adaptez încetul cu încetul.

Ai început atunci să găteşti sau preferai să ieşi în oraş?
Da, tăiam roşiile foarte bine (râde). Nu prea le am cu gătitul nici acum. Când eram în Italia, ieşeam împreună cu Adi Mihalcea la restaurant, era mai simplu.

Oraşul ţi-a plăcut?
Enorm! E unul dintre cele mai frumoase oraşe din Italia. Arhitectural, e superb, plus că ai munte şi mare în acelaşi loc. E încântător! Din păcate pentru mine, echipa a căzut în Serie C în acel an, ei n-au plătit banii către Dinamo şi am fost nevoit să mă întorc în ţară. A fost, însă, o experienţă extrem de frumoasă şi nu regret că am plecat atunci.

A urmat o nouă "aventură", la Duisburg, în Germania...
La Duisburg a fost şi mai frumos. Mi-a plăcut tot: oraşul, oamenii, viaţa de acolo. Dacă ar fi o ţară în care aş vrea să trăiesc, aceea ar fi Germania. Cred că, dacă aş avea de ales, aş vrea să îmbătrânesc în Germania. Cred că e cel mai frumos loc pentru a trăi în linişte.

Ce te-a impresionat cel mai tare acolo?
Respectul dintre oameni. Totul e pus la punct de la cel mai important până la cel mai mic detaliu. Te simţi respectat de toată lumea, indiferent că eşti fotbalist sau ai altă meserie. Cu băieţii de acolo m-am înţeles foarte bine, chiar dacă ei sunt mai serioşi aşa, în general. În vestiar nu se prea fac glume sau "caterincă", cum se spune pe la noi. Ei sunt mai serioşi şi asta se vede şi în rezultatele Germaniei, şi în fotbal, dar şi ca ţară.

Nu regreţi că ai plecat de acolo?
Să ştii că e printre puţinele lucruri pe care le regret în carieră, faptul că am plecat în Cipru. Au fost mai multe probleme, aveam o ofertă de la Kaiserslautern, care nu s-a materializat. Rămâne un regret faptul că am plecat. A fost impactul atât de mare cu civilizaţia de acolo, cu modul lor de organizare în fotbal, încât n-am reuşit nicicum să-mi revin. Poate dacă plecam din România în Cipru nu era atât de şocant, dar venind din Germania, unde fiecare lucru e pus la punct, a fost impactul mare.