Grupa de jucători născuţi în 1995 a clubului de fotbal Dinamo Bucureşti s-a oprit în semifinalele turneului internaţional de juniori "Memorialul Renato Curi", de la Perugia, fază în care a fost învinsă de formaţia elenă PAOK Salonic cu scorul de 1-0.
Unicul gol al meciului a fost marcat cu doua minute înainte de final.
"A fost o experienţă interesantă din toate punctele de vedere. Am avut posibilitatea să jucăm contra unora dintre cele mai puternice echipe din Italia la acest nivel, într-un ritm de competiţie foarte important pentru juniorii noştri. Cred că am lăsat o impresie plăcută pentru că, imediat după tragerea la sorţi, puţini credeau că vom termina neînvinşi în grupa cu Napoli, Genoa şi Perugia", a declarat antrenorul Iulian Matei pentru site-ul oficial al clubului.
Dinamo a învins cu 3-0 pe Perugia şi cu 1-0 pe Genoa, remizând cu Napoli, 0-0.