Echipa de fotbal FC Timişoara (locul 2 în seria a II-a a ligii secunde) va întâlni puternica formaţie rusă Rubin Kazan, în prima faza a turneului "Marbella Cup Costa del Sol 2012", care va avea loc în Spania, anunţă site-ul oficial al grupării bănăţene.
Campioană a Rusiei în 2009, Rubin ocupa actualmente locul 5 în Rusia, şi va disputa meciul cu Timişoara pe 3 februarie. La Rubin, pe lângă internaţionali ruşi, evoluează jucători cunoscuţi ca Obafemi Martins (ex-Inter Milano), Cesar Navas (fost la Malaga sau Santander), internaţionalul turc Gökdeniz Karadeniz, paraguayanul Nelson Valdez sau portarul lituanian Arlauskis, fost la Unirea Urziceni.
În primul tur al competiţiei, pe 3 februarie, se vor disputa meciurile Guangzhou Evergrande (China) - Zestafoni (Georgia), ŢSKA Moscova (Rusia) - Lech Poznan (Polonia), FC Timişoara - Rubin Kazan (Rusia), de la ora 17:00, Dinamo Kiev (Ucraina) - Krîlia Sovetov Samara (Rusia).
În faza a doua, pe 6 februarie, Timişoara va întâlni, în cazul în care va câştiga primul meci, învingătoarea din partida Dinamo Kiev - Krîlia Sovetov Samara. Dacă va fi pierde primul meci, echipa de pe Bega va înfrunta pe învins din jocul menţionat.
Pe 9 februarie sunt programate jocuri de clasament. Câştigătoarea competiţiei va încasa 6.000 de euro, finalista va primi 3.500 de euro, iar formaţia de pe locul 3 va primi 2.500 de euro.
FC Timişoara va efectua un cantonament la Marbella, între 1 şi 17 februarie, şi mai poartă discuţii pentru un meci cu Spartak Moscova, pe 14 sau 15 februarie.