Echipa de Liga 2, UTA Arad, şi-a mutat "cartierul general", începând de duminică şi până pe 3 februarie, în staţiunea balneo-climaterică Moneasa, situată la poalele Munţilor Codru Moma.
În autocarul cu care s-a făcut deplasarea la Moneasa s-au aflat următorii jucători: Smaranda, Amadio, Cioară - portari; Calvin, Bălan, Pascariu, Gligor, Pocuca, Siminic, Neagu, Raţ, Gornic, Gîlcă, Bucur, Ignea, Purece, Nădăban, Hidişan, Suslak, Capătă, Miron - jucători de câmp.
La Moneasa vor mai urca de asemenea, jucătorii Bogdan Mara, grecul Vasilios Galanis şi timişoreanul Cărpinişan, care au rămas la Arad pentru a efectua, la rândul lor, vizitele medicale, după care se vor alătura lotului aflat sub conducerea antrenorului Roland Nagy. Cei trei au fost transferaţi în această iarnă, celelalte noutăţi mai fiind Bucur şi Neagu.
În vârstă de 25 de ani şi având o înălţime de 1,94 m, grecul Vasilios Galanis joacă pe postul de atacant central, post deficitar în angrenajul "Bătrânei Doamne" în turul acestei ediţii de campionat. Şi-a început cariera fotbalistică la Xanthi Skoda, grupare pentru care a debutat în prima ligă elenă la 18 ani, evoluând mai apoi la Panathinaikos Atena, Apollon Kalamaria - ambele din Grecia, Gaz Metan Mediaş şi o grupare din liga a treia germană.
Din lot fac parte şi jucătorii Varga şi Chindriş, aflaţi în convalescenţă după accidentările care i-au ţinut departe de gazon timp de mai multe luni. Cei doi vor pleca luni în Polonia, acolo unde au fost operaţi amândoi, pentru un tratament complet. Ei vor râmâne o săptămână la Cracovia, unde vor face şedinţe de fizioterapie, precum şi antrenamente specifice şi chiar uşoare alergări. Cei doi nu vor urca însă la Moneasa, Roland Nagy apreciind că este mai bine să fie lăsaţi să se refacă complet.
Odată cu prima echipă au urcat în atocarul "de Moneasa" şi jucătorii echipei a doua, pregătiţi de Dorel Mutică şi Florin Voinea.
"Speranţele" Bătrânei Doamne" vor rămâne acolo până vineri, până atunci urmând ca tinerii jucători să susţină unul-două meciuri în familie, cu prima echipă.
UTA are programat sâmbătă, un joc test cu divizionara a treia, Naţional Sebiş.