Liga I, primul eşalon al fotbalului românesc, se află pe locul 35 în lume, conform clasamentului dat publicităţii luni de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului (IFFHS), cu 194 puncte.
După cum precizează IFFHS, în luna iulie pot fi făcute primele estimări ale valorii diferitelor campionate naţionale de fotbal din lume. Metodologia pentru a determina această valoare este neschimbată din 1991 şi s-a dovedit a fi un indicator sensibil. Din cauza sistemului de desfăşurare a competiţiilor naţionale, campionatele din America de Sud şi Asia de Vest sunt mai bine plasate în prima parte a anului, iar cele din nordul Europei mai slab clasate.
Liga I a pierdut 14 locuri faţă de 2007, după ce anul precedent căzuse alte 11 locuri. cea mai bună clasare a fost în 2006, când Liga I ocupa o remarcabilă poziţie 10, iar în 2005 se afla pe 19. Prima ligă din România a mai fost între primele 25 din lume, pe poziţia a 23-a în 1999, pe 21 în 1997, 22 în 1996, 21 în 1995, 22 în 1993, 25 în 1992 şi 1991.
Valoarea unei ligi este determinată de rezultatele cluburilor în campionatul intern, cupă şi în competiţiile internaţionale inter-cluburi.
Pe primul loc se află Argentina, devansând Anglia, Brazilia şi Italia. Între campionatele modeste clasate înaintea României se numără Peru (11), Camerun (19), Nigeria (22), Africa de Sud (23), Tunisia (24), Egipt (25), Uzbekistan (25), Liban (27), Libia (28), Yemen (28), Malayezia (30), Bahrein (31), Maroc (32).
Iată cum se prezintă clasamentul dat publicităţii de IFFHS:
loc ţara puncte
1. Argentina 643
2. Anglia 562
3. Brazilia 555
4. Italia 505
5. Spania 505
6. Germania 446
7. Mexic 431,5
8. Franţa 391
9. Chile 359
10. Portugalia 321
11. Peru 312,5
12. Scoţia 298
13. Columbia 296,5
14. Olanda 295,5
15. Grecia 294,5
15. Turcia 294,5
17. Belgia 287
18. Ecuador 278
19. Camerun 267,5
20. Paraguay 260,5
21. Uruguay 250,5
22. Nigeria 242
23. Africa de Sud 230
24. Tunisi 213,5
25. Egipt 210,5
25. Uzbekistan 210,5
27. Liban 210
28. Libia 206
29. Yemen 205
30. Malayezia 203
31. Bahrein 199,5
32. Maroc 198
32. Cehia 198
34. Rusia 196
35. România 194 etc.