Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat vineri planul de măsuri pentru prevenirea şi combaterea trucării meciurilor, informează site-ul FRF.
FRF apreciază că este vorba de "un demers de maximă importanţă, fiind imperativă colaborarea deplină a tuturor factorilor implicaţi, în primul rând a cluburilor".
FRF a elaborat în acest an un plan de măsuri pentru prevenirea şi combaterea trucării meciurilor, în care se propune includerea în contractele încheiate de cluburi şi asociaţii sportive cu fotbaliştii, a unei clauze privind interdicţia de a participa la pariuri sportive în legătură cu meciurile în care joacă.
În acest plan se mai prevede încheierea unor protocoale cu Asociaţia societăţilor de pariuri sportive, în vederea participării financiare la organizarea unor acţiuni preventive vizând împiedicarea jucătorilor şi a celorlalţi actori ai scenei fotbalistice să se implice în pariuri sportive având ca obiect meciurile de fotbal.
În plan se mai prevede elaborarea unei propuneri de completare a Legii nr 69/2000, Legea educaţiei fizice şi sportului, cu un articol care să clarifice ca infracţiune manipularea rezultatelor sportive şi să prevadă sancţiuni adecvate.
Se intenţionează, de asemenea, încheierea unor protocoale de cooperare cu autorităţile de aplicare a legii competente în materie (îndeosebi din Poliţie şi Parchet), în vederea iniţierii unor acţiuni comune pentru descurajarea şi combaterea acestor activităţi ilegale.