Peste 500 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la meciul amical de fotbal România - Uruguay, care va avea loc, miercuri, pe "Arena Naţională" din Capitală, meciul fiind catalogat ca unul cu grad de risc ridicat.
Într-un comunicat, Jandarmeria reaminteşte că spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
Accesul în incinta parcului sportiv se va face pietonal, doar pe baza biletului de acces, respectiv a acreditării de presă, şi numai prin Bd. Basarabia, Str. Maior Coravu şi Bd. Pierre de Coubertin, conform schemei expuse pe verso biletului şi auto, pe aceleaşi căi şi numai pentru posesorii de bilete de acces însoţite de taloane de acces auto, acestea din urmă afişate vizibil pe parbrizul maşinii, astfel: categoria VIP şi persoanele cu dizabilităţi, prin Str. Maior Coravu iar mass-media, prin Bd. Basarabia.
Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine.
De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive", se arată în comunicat.
Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, subliniind că nu vor fi tolerate nici un fel de acţiuni de natură să tulbure buna desfăşurare a acestui eveniment.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18,30 doar pe bază de bilete şi invitaţii, iar casele de bilete din zona stadionului vor rămâne deschise şi în ziua meciului până la ora 18,00. Amicalul de fotbal România - Uruguay va începe la ora 20:30.