Izvorul de selecţie pentru toate sporturile trebuie să fie şcoala, iar dacă nu transmitem copiilor această pasiune, e greu să mai găsim sportivi de talia lui Hagi, Patzaichin sau Doroftei, a declarat marţi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu.
Prezent la tragerea la sorţi a meciurilor preliminarii din cadrul Cupei Liceenilor Bucureşteni la Fotbal, Mircea Sandu a criticat guvernele care s-au succedat din 1990 şi până astăzi pentru că nu au gândit o strategie pentru dezvoltarea sportului românesc.
"Nici un guvern din 1990 şi până astăzi nu a făcut o strategie a sportului românesc, pe durată medie şi lungă, care să includă educaţia fizică şi sportul în şcoli, mergând mai departe la selecţia şi la înalta performanţă", a afirmat Sandu.
Potrivit preşedintelui FRF, faptul că nu există o programă care să includă un număr de cel puţin trei ore de educaţie fizică în şcoli, aşa cum se întâmplă în Europa, li se poate reproşa tot guvernelor României.
Din această cauză, a continuat Mircea Sandu, sportul românesc în ultimii 15 ani a decăzut serios, fapt reflectat de numărul mic de medalii obţinute de sportivii români la olimpiadele care au avut loc în acest răstimp.
"Avem nativ în noi o calitate excepţională, aceea de tehnică. Din păcate, pasiunea a dispărut sau e pe cale de dispariţie, nu facem educaţie fizică şi competiţii în şcolii, iar pentru acest lucru îi acuz şi pe directorii şi pe profesorii de educaţie fizică", a spus Sandu.
La rândul său, fostul fotbalist Miodrag Belodedici, deţinător a două titluri de campion european, cu Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad, le-a urat succes copiilor la meciurile preliminare din Cupa Liceenilor, menţionând că sportul este o modalitate prin care şi el şi alţi copii care erau de vârsta lui şi au ajuns sportivi de talie internaţională reuşeau să scape de energiile negative.
La manifestare au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB) şi ai Primăriei Capitalei. Competiţia este rodul muncii Centrului de Proiecte şi Programe Educaţionale pentru Copii şi Tineret al Primăriei Municipiului Bucureşti în parteneriat cu IŞMB şi FRF şi reuneşte 53 de echipe.
Faza preliminariilor se desfăşoară în perioadele 8 - 9 martie şi 15 - 16 martie iar primele 16 echipe calificate pentru turneul final se vor întrece în intervalul 3 - 8 aprilie.
Toţi jucătorii şi antrenorii celor 16 echipe participante la turneul final vor primi premii atractive constând în tabere la mare şi bani.
De menţionat că înaintea finalei mari se va desfăşura un meci între glorii ale fotbalului românesc din anii 1980 şi 1990.