După portarul Andrei Radu, încă un internaţional de juniori, atacantul Bogdan Răzvan Stavilă, s-a despărţit de clubul Steaua şi a semnat cu marea rivală Dinamo, a anunţat gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Stavilă, în vârstă de 17 ani, aflat în atenţia cluburilor Fulham şi Empoli, a semnat ieri un contract cu alb-roşii. "Sunt foarte bucuros că sunt la Dinamo! Nu am stat pe gânduri în momentul în care am primit oferta din Ştefan cel Mare. M-a impresionat atenţia acordată juniorilor şi sper ca visul copilăriei mele, de a îmbrăca tricoul primei echipe, să mi se îndeplinească", a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, noul jucător al dinamoviştilor.
"Stavilă este un jucător de perspectivă, cu reale calităţi demonstrate atât în jocurile oficiale, cât şi la antrenamentele la care a fost monitorizat în ultima perioadă. A avut evoluţii apreciate la loturile naţionale de juniori şi sunt convins că se va integra rapid în sistemul de formare şi promovare la Centrul de Copii si Juniori de la Dinamo", a precizat Ion Moldovan, managerul Centrului de Copii şi Juniori al FC Dinamo.