Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, s-a întâlnit la Casa Fotbalului cu reprezentanţii unor galerii, pentru susţinerea echipei naţionale şi discutarea modului de aplicare a Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport.
"A fost o întâlnire cu o parte dintre invitaţii care au dorit să participe la un dialog pe tema relaţiei dintre suporteri, cluburi, federaţiei şi ligă, pentru susţinerea echipei naţionale şi a cluburilor de fotbal din România", a spus Mircea Sandu, în cadrul unei conferinţe de presă.
"A fost un dialog, care practic ne-a luminat. Echipa naţională, pe lângă Fan Club, va avea o susţinere, din partea tuturor galeriilor prezente, dar probabil şi altele, cu anumite facilităţi. Apoi am discutat despre faptul că trebuie să facem, până la data de 3 aprilie, mai multe propuneri pentru elaborarea unui Regulament de aplicare a Legii nr. 4, care să dea posibilitatea suporterilor de fotbal să aibe o comportare civilizată şi să răspundă individual pentru faptele care încalcă legea", a menţionat preşedintele FRF.
În continuare, el a precizat: "Acest dialog nu a avut loc ca urmare a campaniei dusă împotriva preşedintelui federaţiei. Am mai avut astfel de iniţiative, în perioada 2003-2004".
Mircea Sandu a mai precizat că nu va demisiona din funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.
Legat de faptul că o parte a galeriilor nu a dorit să participe la întrevederea de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu a declarat: "Noi am invitat acei suporteri care sunt constituiţi din punct de vedere juridic în ligi. Asociaţia Suporterilor Români (ASR) nu există".
La întâlnirea au participat Jean Vlădoiu, reprezentantul Fan Clubului echipei naţionale, suporteri de la cluburile Steaua Bucureşti, CFR Cluj, Rapid Bucureşti, Universitatea Cluj şi Oţelul Galaţi.
Jean Vlădoiu a declarat: "Eu sunt cel mai fericit om. De opt luni de zile aştept aceast moment. Eu o să fiu trup şi suflet alături de suporteri. Desigur, ei au multe probleme de rezolvat în lupta cu Jandarmenia. Nu au venit aici să intre în Fan club.
Reprezentanţii suporterilor au precizat că "nu sunt oamenii lui Mircea Sandu”, aşa cum s-a comentat, ci au venit la federaţie pentru a nu se mai lăsa loc interpretărilor din Lega 4.