Jucătorul slovac al echipei FC Timişoara, Balasz Borbely, a suferit o ruptură de menisc la genunchiul drept şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale în urma căreia va fi indisponibil între patru şi şase săptămâni.
Borbely s-a accidentat marţi, în timpul meciului amical cu FC Bihor Oradea, câştigat de FC Timişoara cu scorul de 6-0 şi în care a evoluat doar în prima repriză.
Balasz Borbely va pleca, sâmbătă, la Bratislava, unde ar urma să fie operat în data de 25 iulie. "Borbely va absenta între 4 şi 6 săptămâni de la antrenamente. După aceea, el se va putea pregăti normal cu echipa", a declarat medicul formaţiei FC Timişoara, Teymoor Ahmadi.
În afară de Borbely, un singur jucător din lotul pregătit de Dusan Uhrin jr. mai acuză probleme medicale, Jose Luis Garcia, însă acesta ar urma să se antreneze normal cu echipa la începutul săptămânii viitoare.