Meciul CFR Cluj - Steaua, din etapa a 34-a, ultima a Ligii 1, este programat duminică, de la ora 20:00, când va avea loc şi partida FC Vaslui - Universitatea Cluj.
Oficialii CFR-ului au cerut iniţial ca etapa programată pentru duminică (toate meciurile ar fi trebuit să fie programate la aceeaşi oră) să fie amânată pentru luni, însă s-au lovit de refuzul LPF, care a oferit drept argument programarea finalei Cupei României pentru 23 mai. Totuşi, cum "apele" s-au liniştit în zona retrogradării, reprezentanţii Ligii au decis că mai multe partide să se joace luni. În condiţiile în care cele trei echipe implicate în lupta pentru titlu: CFR, Vaslui şi Steaua nu întâlnesc în ultima etapă finalistele din Cupă (Rapid şi Dinamo), e evident că cele două partide ar fi putut fi amânate cu 24 de ore.
Programul complet al ultimei etape a Ligii 1:
Vineri
Voinţa Sibiu - CS Mioveni, ora 18:00, DigiSport
Sâmbătă
Concordia Chiajna - Pandurii Târgu-Jiu, ora 19:45, Gsp TV
Duminică
Dinamo Bucureşti - Astra Ploieşti, ora 17:00, DigiSport
Rapid Bucureşti - Oţelul Galaţi, ora 17:00, DigiSport
CFR 1907 Cluj - Steaua Bucureşti , ora 20:00, DigiSport
FC Vaslui - Universitatea Cluj, ora 20:00, DigiSport
Luni
Petrolul Ploieşti - Sportul Studenţesc Bucureşti , ora 19:00, Dolce TV
FC Braşov - FCM Târgu-Mureş, ora 19:00, DigiSport
Ceahlăul Piatra-Neamţ - Gaz Metan Mediaş, ora 21:30, DigiSport.