





























|
Ricardo Cadu: "U" Cluj a intrat sa faca egal, dar a dat doua goluri norocoase
Căpitanul echipei CFR Cluj, portughezul Ricardo Cadu, a declarat că formaţia Universitatea Cluj a intrat pe teren cu gândul să obţină un rezultat de egalitate în derbiul local, dar a reuşit să marcheze cu noroc două goluri şi să conducă cu scorul de 2-0.
"Noi nu am intrat bine în joc, ei au făcut 2-0, dar după eliminarea jucătorului de la U Cluj a fost mai uşor să câştigăm. Universitatea Cluj a intrat să facă egal, dar au dat două goluri din noroc. Noi am jucat bine după eliminarea lui Cristea. Am meritat să câştigăm. A fost o tensiune mare la penalti pentru că era minutul 90 şi dacă marcam eram campioni. Am decis unde dau înainte de meci. Ştiam că va fi 11 metri, am visat că va fi 11 metri şi tot eu dau gol. Nu ştiu dacă a fost penalti la Kapetanos şi nu mă interesează. Acum sărbătorim, că nu ne mai gândim la meciul cu Steaua. Dar vreau să joc cu Steaua", a spus Cadu.
Formaţia CFR Cluj a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-1), echipa Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 31-a a Ligii 1, şi care s-a rejucat din minutul 1, după ce a fost întreruptă la 8 mai. Pentru Universitatea a marcat Cristescu (29, 49), iar pentru CFR Cluj au înscris Mureşan (51), Sougou (67) şi Cadu (89 penalty). În urma acestui rezultat, CFR a cucerit al treilea titlu de campioană din istorie.
Taguri:
CFR Cluj
Universitatea Cluj
Ricardo Cadu
» CFR 1907 Cluj - istoric rezultate
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - CFR 1907 Cluj
CFR Cluj continuă campania de achiziții cu un nume important, Kenneth Omeruo. Fundașul central în vârstă de 31 de ani, cu un CV impresionant și 69 de selecții în...
Antrenorul formației CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat într-o conferință de presă că își dorește ca în sezonul viitor echipa să obțină cel puțin un trofeu,...
CFR Cluj deschide seria transferurilor din această vară cu o achiziție promițătoare: Marko Gjorgjievski, atacant în vârstă de 25 de ani, semnează cu vicecampioana României și aduce în...
Campioana en-titre, Fotbal Club FCSB, și-a confirmat dominația în Superliga României, încheind faza play-off-ului fără nicio înfrângere, după remiza obținută vineri seara, scor 1-1, în...
CFR Cluj a câștigat cu 1-0 confruntarea de sâmbătă seara împotriva rivalei locale Universitatea Cluj, meci disputat pe teren propriu în cadrul etapei a...
Luni seară, în Gruia, CFR Cluj și Rapid București au remizat cu scorul de 1-1 (1-0) într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a play-off-ului Superligii României.
Echipa clujeană a...
CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 3-a a fazei play-off a Superligii României.
"Alb-vișinii"...
CFR Cluj a debutat cu dreptul în play-off-ul Superligii României, obținând o victorie convingătoare, scor 3-1, împotriva lui Dinamo București,...
CFR Cluj a obținut o victorie categorică pe teren propriu, impunându-se cu 6-0 împotriva Gloriei Buzău, ultima clasată, într-un meci disputat duminică,...
CFR Cluj a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 28-a a Superligii României....
CFR Cluj a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost reușit de...
|
|
|
S-au nascut azi

Antonio Filippini
Italia
52 ani

Ciprian Stanciu
România
35 ani
Cristian Raiciu
România
29 ani

Dumitru Munteanu
România
93 ani

Iván Bolado
Spania
36 ani

Johnny Dunleavy
Irlanda
34 ani

Michael Agazzi
Italia
41 ani

Nenad Krstičć
Serbia
35 ani

Ola Toivonen
Suedia
39 ani
Radu Neguț
România
44 ani

Raul Krausz
România
30 ani

Raul Krausz
România
30 ani

Rob Rensenbrink
Olanda
78 ani

Tom De Sutter
Belgia
40 ani

Winston Reid
Noua Zeelandă
37 ani
|
|
|