Atacantul lui Inverness, Marius Niculae, a ajuns, joi, la un acord cu oficialii clubului Dinamo şi va semna un contract valabil pe patru sezoane, au declarat surse din cadrul clubului bucureştean. Internaţionalul român va fi prezentat oficial vineri.
Fotbalistul a renunţat la o sumă importantă de bani, circa 400 000 de euro, pentru a putea reveni la echipa care l-a crescut. Pe lângă cei 400 000, "roş-albii" se angajează să mai plătească clubului Inverness încă 200 000 de euro.
Marius Niculae: "Sunt emoţionat. Mi-a fost dor de Dinamo, de vestiar, de toţi câinii mei. Sunt pregătit să fac performanţă! Când văd fularul alb-roşu nu pot să mai spun decât Forza Dinamo!"
Marius Niculae a mai jucat pentru Dinamo în perioada 1996-2001. Atacantul a mai evoluat în cariera sa patru sezoane la Sporting Lisabona, Standard Liege şi Mainz. În vara trecută, atacantul a fost achiziţionat de Inverness.
Inverness ia 600.000 de euro
La ora 20:00 însă, totul s-a oficializat, iar Niculae a semnat acordul pe 4 sezoane şi va fi prezent astăzi, într-o conferinţă de presă. Dinamo le va plăti 600.000 de euro scoţienilor de la Inverness.
500.000 de euro va cîştiga Marius Niculae pe sezon în Ştefan cel Mare, plus bonusuri de performanţă
43 de goluri a înscris Niculae pentru Dinamo în 100 de meciuri în Liga I, cîştigînd 3 trofee: un titlu (2000) şi două Cupe (2000, 2001).
Miranda va pleca
Venirea lui Niculae la Dinamo va avea repercusiuni asupra altui atacant, Miranda. Argentinianul de 24 de ani nu este pe placul lui Rednic şi va fi pus pe lista de transferuri. Problema este că sud-americanul nu are nicio ofertă, iar "câinii" nu doresc să renunţe în orice condiţii la el, după ce au plătit 1,5 milioane de dolari pentru achiziţionarea sa. Altă variantă ar fi împrumutarea lui Miranda la Gimnasia de Jujuy, echipă care să-i suporte jumătate din salariu.