Naţionala de fotbal a României a învins echipa Elveţiei cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe "Swissporarena" din Lucerna, într-un meci amical.
România a învins o formaţia care câştiga în urmă cu trei zile în faţa Germaniei cu 5-3, prin golul marcat de Gicu Grozav (56). Tricolorii au început excelent partida de la Lucerna şi puteau deschide scorul în chiar minutul 2, prin debutantul Grozav, dar acesta a trimis peste poartă de la circa 11 metri. Gazdele au replicat imediat şi Ziegler a tras pe lângă poarta lui Lobonţ (2). După ce Bourceanu a trimis un şut slab ca intensitate, prins de Sommer (3), meciul a fost întrerupt câteva secunde (min. 6), după ce un spectator român a pătruns pe teren având un tricou pe care se putea citi "Justice for Craiova" (Dreptate pentru Craiova).
Barnetta a avut o ocazie bună pentru gazde (11), dar şutul său de la marginea careului s-a dus puţin peste transversală. La poarta cealaltă, Torje a trimis o centrare excelentă, Senderos a ratat intervenţia, dar Grozav nu a anticipat (16).
Uşor, jocul echipei noastre s-a stins şi gazdele au preluat iniţiativa, ratând mai multe ocazii de gol: şutul lui Stocker a fost blocat de Papp (21), Senderos a reluat alături după o ieşire greşită a lui Lobonţ (27), Ziegler a tras pe lângă ţintă (33), Derdiyok a trimis pe lângă cu capul (40), Barnetta a reluat peste poartă (41).
La ultima fază a primei reprize, Papp a trimis un şut periculos, scos de sub transversală de Sommer (45+1).
După pauză, tricolorii au avut o bună situaţie în chiar primul minut, dar Daniel Niculae a fost deposedat in extremis în careul gazdelor (46).
România a deschis scorul în min. 56, după ce debutantul Grozav a reluat cu capul în plasă mingea centrată de Torje: 0-1.
Echipa antrenată de Victor Piţurcă s-a apărat bine în continuare, departe de poarta lui Lobonţ, iar gazdele nu au reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol. cea mai bună situaţie a fost în min. 81, dar Barnetta a executat o lovitură de la 17 metri în zid. Elveţia a mai avut o şansă în prelungiri, dar mingea trimisă cu capul de Djourou a fost respinsă de Lobonţ (90+3).
România va juca pe 5 iunie un nou meci amical, cu Austria, la Innsbruck.
Amical, 30 mai 2012, Lucerna, Stadion: "Swissporarena", Spectatori: 12.000
Elveţia - România 0 - 1 (0-0)
A marcat: 0-1 Gheorghe Grozav (56)
Elveţia: 21. Yann Sommer - 2. Stephan Lichtsteiner, 4. Philippe Senderos, 20. Johannes Djourou, 3. Reto Ziegler (22. Michel Morganella, 85) - 14. Valentin Stocker (17. Adrian Winter, 64), 8. Gökhan Inler (căpitan), 10. Granit Xhaka (24. Alain Wiss, 76), 7. Tranquillo Barnetta - 18. Admir Mehmedi (19. Innocent Emeghara, 64), 9. Eren Derdiyok. Selecţioner: Ottmar Hitzfeld.
Rezerve neutilizate: 12. Marco Wölfli, 1. Diego Benaglio - 16. Gelson Fernandes, 5. Steve Von Bergen, 6. François Affolter.
România: 1. Bogdan Lobonţ - 4. Paul Papp, 17. Valerică Găman (15. Dorin Goian, 85), 6. Vlad Chiricheş, 3. Răzvan Raţ (căpitan) - 5. Alex Bourceanu (16. Nicolae Grigore, 55), 19. George Florescu (8. Costin Lazăr, 55) - 11. Gabriel Torje (20. Alexandru Maxim, 81), 13. Gheorghe Grozav (7. Alexandru Chipciu, 66), 10. Cristian Tănase - 21. Daniel Niculae (18. Marius Alexe, 52). Selecţioner: Victor Piţurcă.
Rezerve neutilizate: 12. Ciprian Tătăruşanu, 23. Silviu Lung jr - 2. Cornel Râpă, 14. Iasmin Latovlevici.
Partida a fost arbitrată de norvegianul Svein Oddvar Moen, ajutat de asistenţii Dag-Roger Nebben şi Magnus Lundberg. Arbitru de rezervă a fost elveţianul Beat Hidber.