Preşedintele clubului Poli Timişoara, Marian Iancu, a criticat în termeni duri delegarea lui Alexandru Tudor la partida de vineri, cu Universitatea Craiova, arbitru pe care îl consideră stelist, şi spune că va continua să critice conducerea fotbalului românesc dacă se va simţi nedreptăţit.
"
Mi-a dat un stelist la acest meci ca să pregătească meciul cu Steaua. Cum poate să ne arbitreze un asemenea om dacă zilele trecute aţi văzut unde a fost trimis? Nu pot sta impasibil când vezi ce se întâmplă, îmi e imposibil să îmi ţine gura", a spus Iancu pentru NewsIn, făcând referire la faptul că Alexandru Tudor a dezavantajat clar CFR Cluj în partida cu Steaua din etapa a 21-a a Ligii I, dar şi pentru că acesta a arbitrat la mijlocul săptămânii un meci din semifinalele Cupei României, faza judeţeană.
Iancu spune că oamenii care se ocupă de delegări sunt principalii vinovaţi pentru scandalurile din fotbalul românesc. "
Nu pot să tac din gură când văd cu ochii mei ce mă aşteaptă. Acest om în negru (n.r. Tudor) ne umple de 'doliu' şi nu am ce face. Nu putem să stăm inerţi la un simplu semn, iar ei să ne incite şi noi să tăcem. Ei sunt cei care premeditează tot ceea ce se întâmplă, prin delegările pe care le fac", şi-a continuat atacul conducătorul bănăţean. Iancu e sigur că Tudor va dezavantaja Poli Timişoara în meciul cu Universitatea Craiova, folosind o metaforă: "
Arbitrii ne vor umple de roşu, galben şi albastru dacă stăm să ne gândim că vom juca împotriva Craiovei. La naiba să îi ia cu tot ce se întâmplă!".
Preşedintele lui Poli a fost sancţionat miercuri de Comisia de Disciplină a FRF cu o suspendare de cinci luni şi o amendă record în valoare de 100.000 de lei, tocmai din cauza declaraţiilor calomnioase pe care le-a făcut la adresa mai multor oficiali din fotbalul românesc.
Arbitrul Alexandru Tudor a fost desemnat să oficieze la partida Poli Timişoara-Universitatea Craiova, care se va disputa vineri, de la ora 20:30, în direct la Naţional TV.
NewsIn