Antrenorul Mircea Rednic a declarat, joi, că a ajuns la un acord cu acţionarii dinamovişti pentru a prelua formaţia din vară şi a semnat un contract pe două sezoane, precizând că va colabora cu administratorul delegat Cornel Dinu în privinţa transferurilor.
"
Am discutat nişte lucruri care trebuiau clarificate. Rămân la Dinamo, acum mi-am dat acordul. Am semnat contractul pe doi ani cu obiectivele pe care le-a avut întotdeauna Dinamo, campionatul şi Liga Campionilor", a spus Rednic.
Tehnicianul susţine că va încerca să formeze o echipă cu administratorul delegat Cornel Dinu, deşi acesta se va ocupa de transferuri. "
Am mai colaborat şi când am fost la Dinamo. A fost o neînţelegere. E vorba de un departament de scouting care s-a creat la club şi domnul Dinu răspunde de el. Pentru binele lui Dinamo, vom colabora", a mai explicat acesta.
Mircea Rednic a declarat că nu a semnat niciun angajament cu Dinamo şi a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea să nu mai preia echipa din Ştefan Cel Mare, nemulţumit de faptul că administratorul delegat al alb-roşiilor se ocupă de transferuri.
Dinamo şi Mircea Rednic au ajuns pe 1 aprilie la un acord pentru un contract pe o perioada de 2 ani, valabil din sezonul 2008-2009, însă contractul între cele două părţi nu s-a semnat până acum şi s-a vehiculat varianta ca tehnicianul să vină mai devreme pe banca tehnică a dinamoviştilor, din cauza rezultatelor slabe înregistrate în ultimele etape.
În ultima şedinţa a CA al lui Dinamo s-a luat hotărârea ca administratorul delegat al echipei din Ştefan cel Mare, Cornel Dinu, să se ocupe de toate transferurile care se vor face la gruparea alb-roşie, preşedintele executiv al alb-roşiilor, Cristi Borcea, precizând că această decizie era luată de mai mult timp, dar abia acum a fost făcută publică.
NewsIn