În prima etapă a sezonului 2012-2013 al
Ligii 1 de fotbal s-au înregistrat nu mai puţin de 44 de debuturi, dintre care 22 sunt jucători autohtoni şi 22 sunt străini.
Doar cinci echipe nu au avut vreun debutant în
Liga 1, Gaz Metan Mediaş, Oţelul Galaţi, Petrolul Ploieşti, Rapid Bucureşti şi Steaua Bucureşti.
Conform Comisiei de istorie şi statistică a FRF, cei 44 de debutanţi sunt Ben Youssef, Ivanovski (ambii de la Astra Ploieşti), Potecu (FC Braşov), Ivo Pinto, Diogo Valente, Vass (toţi de la CFR 1907 Cluj), Chiş (Ceahlaul Piatra-Neamţ), Lepmets, Belica, Purece, Wellington, Serediuc (toţi de la Concordia Chiajna), Mansaly (Dinamo Bucureşti), Bota, Peteleu, Kanon, Feher, Romário, Laio (toţi de la Gloria Bistriţa), R. Tincu, Mitrea, I. Petrovic, Herghelegiu, Curiliuc (toţi de la CSMS Iaşi), Boutadjine, Matulevicius (ambii de la Pandurii Târgu-Jiu), Mitic, Dandea, Moutinho, Al. Zaharia, Neacşa (toţi de la CS Turnu-Severin), Enrico da Silva (Universitatea Cluj), Celeban, Varela, Charalambous, Caue (toţi de la FC Vaslui), Bejan, Puţanu, G. Iancu, Cîrstocea, Al. Lazăr, Benzar, A. Chiţu, Cr. Cristea (toţi de la Viitorul Constanţa).
Au existat şi doi antrenori principali debutanţi în
Liga 1: Bogdan Stelea (Astra Ploieşti) şi Cătălin Anghel (Viitorul Constanţa).
În ediţia a 95-a a campionatului, a 75-a în sistem divizionar (a 33-a oară când primul nostru eşalon este alcătuit din 18 echipe), au debutat trei echipe pe prima scenă: CSMS Iaşi, FC Viitorul Constanţa şi CS Turnu Severin. Drobeta Turnu Severin a devenit a 49-a localitate reprezentată în primul eşalon.
Pandurii, 6-2 cu "U" Cluj, şi-a bătut recordul de goluri marcate într-un singur meci, precedentul fiind de 5 goluri, reuşit în doua partide ale sezonului trecut (5-2 cu Concordia şi 5-1 cu CS Mioveni)
Pulhac (Dinamo) şi Frăsinescu (Gaz Metan) au jucat meciul cu numărul 150 în prima ligă, iar Eduard Nicola (Universitatea Cluj) s-a aflat la al 50-lea.
Buga (FC Braşov) a marcat golul 70, Wesley (FC Vaslui) 60, Kapetanos (FC CFR 1907 Cluj) 40, Rusescu (Steaua Bucureşti) 30, Ibeh (Pandurii Târgu-Jiu) 10. De asemenea, patru jucători s-au aflat la primele lor reuşite: Boutadjine, Matulevicius (ambii de la Pandurii), Cr. Cristea şi Vl. Rusu (ambii de la Viitorul Constanţa).
Hamza Younes, de la Petrolul, a izbutit o "triplă" în runda inaugurală, performanţă reuşită ultima oară de Ciprian Tănasă, pentru Universitatea Craiova (4-0 cu Farul), pe 28 iulie 2007.