Invitat în cadrul emisiunii "Fără fileu", moderată de jurnalistul Alin Fornade la REALITATEA FM CLUJ, noul tehnician al Universităţii, Cristian Dulca, a recunoscut că atacantul Claudiu Niculescu, cel care a refuzat un post în conducerea clubului după ce a demisionat din funcţia de antrenor, va reveni pe teren peste cel mult o lună.
"Am vorbit cu Claudiu chiar zilnic şi când am venit. Am vorbit despre echipă, despre cum s-a pregătit. Antrenamentele s-au făcut bine, le-am văzut pe DVD. Am venit cu sufletul deschis să antrenez Universitatea. În trei-patru săptămâni, Claudiu va fi apt să intre, depinde foarte mult de el, de ambiţia sa. Nu e uşor să intri iar după patru luni de zile. Are un program suplimentar, face două antrenamente pe zi. Trage de el, este un fotbalist de care ne putem folosi foarte mult. Avem nevoie de o emulaţie în jurul echipei, situaţia nu este foarte roz la ora actuală. Nu au fost chiar scurte negocierile. Mi-am dat acceptul să vin la o discuţie, iar a doua zi am sosit. Negocierile au ţinut până spre seară. Eu nu am venit pentru bani, dar am cerut garanţii legate de seriozitate. Am cerut să se poată lucra într-un mediu sănătos. Axul central este foarte important, ne mai trebuie un fundaş central, un mijlocaş de construcţie şi un atacant", a punctat antrenorul Universităţii.