Antrenorul Cristian Dulca s-a declarat mulţumit de atitudinea jucătorilor săi în meciul cu Gloria, dar spune că ar mai avea nevoie de încă trei fotbalişti pentru avea un lot complet.
Cristian Dulca a început cum nu se putea mai bine cea de-a doua aventură pe banca Universităţii Cluj, câştigând partida cu Gloria Bistriţa din etapa trecută, scor 1-0. Dulca şi-a lăudat jucătorii mai ales pentru efortul depus şi spune că în etapa viitoare, contra Stelei, Universitatea e capabilă să facă o surpriză pe Naţional Arena. Antrenorul a mai cerut încă trei jucători pentru a avea cât mai multe soluţii pe axul central al echipei.
Universitatea a mai şters din ruşinea de la Târgu-Jiu, învingând duminică pe Gloria Bistriţa, scor 1-0. Cristi Dulca a recunoscut că există destul de multe carenţe în jocul echipei, dar şi-a lăudat jucătorii pentru efortul fizic pe care l-au depus. "E clar că mai avem mult de muncă, vorbim aici de o echipă formată într-un timp foarte scurt. Există probleme la relaţiile de joc, trebuie să muncim foarte mult pentru a le corecta. Totuşi, cred că am avut foarte multe momente bune în meciul cu Gloria Bistriţa pe care putem construi. Mi-a plăcut mult atitudinea şi dăruirea jucătorilor. Dacă ne uităm la raportul ocaziilor clare, cred că trebuia să batem cam 5-2", a spus Dulca. Noul antrenor al "Şepcilor roşii" este de părere că echipa ar mai avea nevoie de încă trei jucători pentru a fi complet acoperită în toate compartimentele. "Avem nevoie de un ax central foarte puternic. Asta ar însemna că ne-ar mai trebui un fundaş central, un mijlocaş şi poate un atacant, pentru a putea umbla puţin şi la sistemul de joc. Sperăm să rezolvăm şi acest aspect cât mai repede", a mai spus antrenorul.
Oficialii Universităţii au încercat să-l aducă la echipă pe fundaşul central Cristinel Gugu, însă fotbalistul de la FCM Târgu-Mureş a declinat propunerea venită din partea clujenilor din cauza salariului oferit. "A avut pretenţii astronomice, aşa că a plecat aşa cum a venit", a spus managerul clubului, Anamaria Prodan.
Duminică, Universitatea merge pe Arena Naţională pentru partida contra Stelei, iar Dulca e convins că elevii săi pot produce surpriza. "Normal că vreau să câştig, aş fi nebun să spun altceva, dar sunt şi realist. Ne aşteaptă o partidă extrem de dificilă, dar dacă lucrăm bine la antrenamente, iar jucătorii vor avea aceaşi dăruire ca şi în meciul cu Bistriţa, putem reuşi un rezultat foarte bun", a spus Dulca. De la revenirea în prima ligă, Universitatea a pierdut toate cele patru partide jucate contra echipei din Ghencea, ultima aducând după sine un adevărat tsunami. Fanii i-au acuzat la acea vreme de "non-combat" pe jucători, invocând relaţiile foarte bune dintre Florian Walter, fostul finanţator, şi Gigi Becali, patronul Stelei. Imediat după joc, Ionuţ Badea şi-a dat demisia din funcţia de antrenor, iar Cosmin Irimieş şi Călin Hinţea, directorul executiv, respectiv preşedintele Consiliului de Administraţie, au părăsit şi ei clubul. Fanii se tem şi acum de un meci "prietenesc" şi le-au transmis jucătorilor să nu se dea la o parte în faţa echipei antrenate de soţul Anamariei Prodan, Laurenţiu Reghecampf. "Intrăm peste voi în case dacă simţim ceva necurat", au strigat "ultraşii", la finalul meciului cu Gloria.
Partida dintre Steaua Bucureşti şi "U" Cluj e programată duminică, de la ora 21:30, în direct la Digisport.
Amical la Zlatna
Universitatea va juca în această după-amiază o partidă amicală, în deplasare, contra celor de la CS Zlatna. Antrenorul Cristi Dulca a solicitat acest test pentru a-i urmări la lucru şi pe jucătorii care au evoluat puţin sau n-au făcut-o deloc în primele două etape ale campionatului.
Un nou preparator fizic
După demisia lui Marco Curletti, "Şepcile roşii" şi-au adus un nou preparator fizic, tot italian. Simone Fornari a semnat ieri un contract pentru un sezon cu echipa clujeană, iar aseară a participat la primul antrenament. Fornari a activat ultima dată la Genoa, formaţie din Serie A.