Reprezentanţii municipalităţii au făcut cunoscut faptul că Aradul va avea un stadion ultramodern, prin transformarea stadionului municipal "Francisc Neumann" (stadionul UTA), noul stadion urmând să dispună de o capacitate de 17.500 de locuri.
În cadrul unei conferinţe de presă, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, a prezentat detaliile investiţiei care va fi realizată de municipalitate pe durata a trei ani.
"La începutul acestei săptămâni a fost finalizat proiectul tehnic pentru noul stadion din municipiul Arad, proiect realizat la standardele UEFA, având o valoare de circa 10 milioane de euro. Potrivit estimărilor noastre, sperăm ca lucrările să se finalizate în anul 2015", a declarat în cadrul conferinţei de presă, Gheorghe Falcă.
Edilul şef a făcut cunoscut, de asemenea, că o primă tranşă de două milioane de lei va fi alocată la rectificarea bugetară din această săptămână, în vederea începerii procedurilor de licitaţie a lucrărilor.
"Documentaţia tehnică a investiţiei prevede ca tribunele să fie integral acoperite, 15 puncte de acces în stadion, iar sub peluza sud va fi amenajat un mini-hotel destinat cazării pe termen scurt a echipei oaspete şi a personalului auxiliar. Totodată, în zona stadionului va fi amenajată şi o parcare cu 250 de locuri, deoarece accesul publicului se va face preponderent cu mijlocele de transport public", a adăugat Gheorghe Falcă.