Selecţionerul Sloveniei, Slavisa Stojanovici, a declarat, miercuri, că naţionala României, pe care echipa sa o va întâlni în 15 august într-un meci amical, este un adversar de calitate, care a fost ales special pentru a pregăti partidele cu Elveţia şi Norvegia din
preliminariile CM 2014.
"O victorie cu România ar fi un semn bun pentru noi. Aşa cum procedăm cu orice adversar, am pus echipa României sub microscop, dar în acelaşi timp pregătim la fel de bine jocurile cu Elveţia şi Norvegia din preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Vrem să jucăm împotriva României aşa cum am face-o dacă acest meci ar fi oficial, vrem să facem un joc foarte bun care să ne dea moral pentru campania de calificare. Echipa României nu este un adversar accesibil, românii formează o echipă de bună calitate. Am ales în mod special să jucăm cu România, deoarece în primele două partide din preliminarii vom întâlni două naţionale foarte tari şi vrem să facem ultimele retuşuri în compania unui adversar similar. Vrem să câştigăm, deşi România chiar este o echipă de calitate", a spus Stojanovici, informează site-ul oficial al Federaţiei Slovene.
Meciul amical Slovenia - România va avea loc în 15 august, de la ora 21:45, pe stadionul "Stozice" din Ljubljana.