|






























|
Heiko Vogel: Nu trebuie sa ne descurajam, mai este un meci
Antrenorul FC Basel, Heiko Vogel, a declarat că, deşi echipa sa a făcut un meci bun, a comis câteva greşeli care au costat-o, iar CFR Cluj a fost mai eficientă şi a câştigat meciul din prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor, scor 2-1.
"Am arătat multă dorinţă, dar nu am fost răsplătiţi. Am alergat mult timp după un rezultat pozitiv, dar nu am reuşit, echipa mai eficientă a câştigat. În fotbal erorile se plătesc, iar noi am comis câteva care ne-au costat. Echipa mea a încercat de la început până la sfârşit. Am făcut un meci bun şi am obţinut un rezultat prost. Nu trebuie să ne descurajăm, mai este un meci, ne-am creat o mulţime de şanse în faţa unui adversar defensiv. Acest lucru ne dă speranţe pentru partida de la Cluj. Acum nu am fost recompensaţi pentru risipa noastră de energie, dar poate că săptămâna viitoare va fi altfel", a spus Vogel.
Căpitanul Marco Streller, autorul primului gol al partidei, a afirmat că înfrângerea cu CFR Cluj "doare foarte mult". "Este o înfrângere dureroasă. Am fost la cârma jocului 60 de minute, apoi două erori ne-au adus în această situaţie. Au fost 60 de minute de fotbal bun şi cinci minute de fotbal dezastru. Dacă aveam eficienţa celor de la CFR, trebuia să câştigăm cu 7-2. Este timpul să ne lingem rănile şi să nu abandonăm lupta. Am pierdut un joc pe care nu trebuia niciodată să-l pierdem. Acum trebuie să ne ridicăm de jos şi să încercăm să răsturnăm soarta calificării. Nu este totul pierdut, acum vom vedea dacă suntem o echipă bună. Dacă există un Dumnezeu al fotbalului, vom vedea la Cluj", a spus Streller.
Portarul Yann Sommer a menţionat că FC Basel a dominat meciul. "Am avut câteva situaţii în care ne-am lăsat descoperiţi şi am plătit. Nu trebuie să lăsăm capul jos, mai avem o şansă şi vom face totul pentru ea", a subliniat Sommer.
Mijlocaşul Valentin Stocker a declarat că echipa sa a fost mai bună şi rezultatul este nedrept. "Am jucat bine majoritatea timpului, am ratat situaţii clare, iar ocaziile s-au răzbunat", a comentat el.
Fundaşul Aleksandar Dragovici a spus că "războiul nu s-a terminat": "Încă nu este nimic pierdut. Uneori ne-am comportat copilăreşte pe teren, românii au fost bine organizaţi, toţi alergau în faţă, toţi înapoi".
Campioana României, CFR Cluj, a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia elveţiană FC Basel, într-un meci contând pentru prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor.
Pentru FC Basel a marcat Marco Streller, în minutul 44, iar pentru CFR Cluj a înscris Sougou (66 şi 71).
Returul are loc la 29 august, la Cluj-Napoca.
Taguri:
Liga Campionilor
play-off
CFR Cluj
FC Basel
Heiko Vogel
» CFR 1907 Cluj - istoric rezultate
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - CFR 1907 Cluj
CFR Cluj s-a despărțit de Alibek Aliev. Atacantul suedez pleacă după doar 6 luni în Gruia
CFR Cluj și Alibek Aliev au ajuns la finalul colaborării după doar jumătate de sezon. Clubul din...
CFR Cluj și FC Argeş Pitești au încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea disputată vineri seară în Gruia, în ultima etapă a play-off-ului din Liga 1, într-o partidă care a rămas...
CFR Cluj și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat vineri seară în Gruia, în etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1. Partida a fost...
CFR Cluj și Dinamo București au încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul disputat duminică seara pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a patra...
CFR Cluj s-a impus la limită în duelul cu Rapid București, scor 1-0, vineri seara, în Gruia, într-o partidă din etapa a doua a play-off-ului din Liga 1. Meciul a...
CFR Cluj a încheiat sezonul regulat din Liga 1 cu o victorie clară, 2-0, împotriva lui Dinamo București, luni seara, în ultimul meci al etapei a 30-a.
...
CFR Cluj și-a trecut în cont o nouă victorie, 2-1 cu Petrolul Ploiești, într-un meci disputat pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a...
CFR Cluj s-a impus cu 3-2 în fața rivalei Universitatea Cluj, sâmbătă seara, într-un derby spectaculos disputat pe stadionul din Gruia, contând pentru etapa a 26-a a Superligii României....
CFR Cluj a obținut o victorie complicată, dar spectaculoasă, vineri seara, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", impunându-se cu 4-2 în fața ultimei clasate, Metaloglobus...
CFR Cluj a oficializat transferul atacantului sloven Luka Zahović, jucător care a evoluat în ultimul sezon și jumătate în campionatul Poloniei, la Górnik Zabrze. Mutarea a fost confirmată...
CFR Cluj a oficializat transferul definitiv al portarului Mihai Popa de la FC Torino, mutare anunțată joi prin intermediul site-ului oficial al clubului din Gruia. Gruparea ardeleană a ajuns la...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Andriy Voronin
Ucraina
47 ani

Bruno Martins
Brazilia
40 ani

Cornel Ene
România
33 ani
Cosmin Ciocoteală
România
29 ani

Erik Mykland
Norvegia
55 ani

Erling Håland
Norvegia
26 ani

Joaquín
Spania
45 ani

Marcelo Bielsa
Argentina
71 ani
Milan Jovanović
Serbia
43 ani

Shinji Ono
Japonia
46 ani

Titus Bramble
Anglia
45 ani

Ubaldo Fillol
Argentina
76 ani

Vahid Hashemian
Iran
50 ani

Viktor Chanov
URSS
67 ani
|
|
|
|