|






























|
Dario Bonetti urmareste o surpriza in Europa League dupa modelul CFR Cluj
Antrenorul formaţiei Dinamo, Dario Bonetti, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că echipa sa are puterea de a provoca o surpriză în play-off-ul Europa League, cu Metalist Harkov, aşa cum CFR Cluj a reuşit să învingă FC Basel în deplasare în preliminariile Ligii Campionilor.
"Suntem gata să înfruntăm o echipă importantă, am lucrat bine. Suntem conştienţi de importanţa partidei, atât pentru fani cât şi pentru club. Vor fi două partide de un înalt nivel în care jucătorii vor încerca să dea totul pe teren. Dacă fotbaliştii mei vor da maximum din ceea ce pot ne putem ridica la nivelul adversarului. Cunoaştem valoarea lor dar am încredere în jucătorii mei. De ce să nu putem realiza şi noi un miracol, după ce l-am văzut pe cel de aseară. Credeaţi că CFR Cluj putea să învingă Basel acasă? Au făcut o partidă mare şi dacă vom face şi noi putem reuşi. Chiar dacă jucătorii mei nu au salarii de milioane de euro aşa cum au adversarii noştri, eu am încredere în ei. Voi încerca să folosesc nu neapărat jucătorii cu experienţă în competiţiile europene ci mai degrabă pe cei cu viteză şi tehnică, ne vom gândi la interesul echipei", a declarat Bonetti.
Campioana României, CFR Cluj, a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia elveţiană FC Basel, într-un meci contând pentru prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. Pentru FC Basel a marcat Marco Streller, în minutul 44, iar pentru CFR Cluj a înscris Sougou (66 şi 71).
Tehnicianul italian se va baza şi pe sfaturile lui Mircea Lucescu, antrenorul echipei Şahtior Doneţk, cunoscând adversarii dinamoviştilor din campionatul Ucrainei: "Am studiat adversarul sub toate aspectele, aşa cum cred că trebuie să fac înainte de a discuta cu domnul Lucescu, pentru a înţelege mai bine ceea ce îmi va spune despre Metalist Harkov".
Dario Bonetti are un obiectiv măreţ pentru Europa League, câştigarea trofeului, dar pentru asta trebuie să califice echipa în grupele competiţiei. "Cu cât mai mulţi spectatori vor fi la meci, cu atât mai bine. Ei ne vor ajuta din punct de vedere moral. Azi urmează să avem o întâlnire cu acţionarii în ceea ce priveşte prima pentru acest obiectiv, eu pot anunţa că bonusul meu în cazul calificării îl voi împărţi jucătorilor. Obiectivul meu în Europa League este să câştig trofeul şi pentru a putea să mă gândesc la asta trebuie să ne calificăm în grupe. Eu cred că jucătorii trebuie să se gândească la performanţa maximă. Totul este posibil în fotbal pentru pentru asta trebuie să munceşti cât mai mult. A vrea devine putere, dar contează foarte mult şi cât îţi doreşti. Am demonstrat că avem calitate în nenumărate rânduri, important acum este cât de determinaţi vor fi jucătorii mei. Avem ceva probleme de lot dar în acelaşi timp avem şi soluţii pentru a le remedia", a mai spus Bonetti.
Căpitanul formaţiei Dinamo, Cătălin Munteanu, speră ca echipa sa să nu primească gol în partida de joi seară, să speculeze avantajul terenului propriu în prima manşă. "Ne aşteaptă un meci greu, important, vom avea în faţă un adversar valoros, dar suntem pregătiţi să facem un meci bun. E important că jucăm această primă partidă acasă şi trebuie să ne folosim de acest avantaj. Avem nevoie de fani să ne susţină pentru că eu cred că şansele de calificare sunt de 50 la sută pentru fiecare echipă. E un obiectiv important pentru noi pentru acest sezon, după câştigarea Supercupei. Avem un adversar valoros de înfruntat dar asta nu înseamnă că nu avem şi noi şansa noastră de calificare. Trebuie să facem un meci bun, să tragem toţi în aceeaşi direcţie. Cel mai important e să nu luăm gol în această primă partidă. Credem în calificarea în grupele Europa League, pentru că altfel nu ne-am prezenta. E cel mai important obiectiv al nostru acum. În campionat am început bine şi e important pentru noi să continuăm în acelaşi fel şi în Europa League", a declarat Munteanu.
Partida Dinamo - Metalist Harkov, contând pentru manşa tur a play-off-ului Europa League, se va disputa, joi, de la ora 20:30, pe Arena Naţională, fiind transmis în direct de Sport.ro.
Taguri:
Europa League
play-off
FC Vaslui
Internazionale Milano
CFR Cluj
Liga Campionilor
Catalin Munteanu
FC Basel
Mircea Lucescu
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo a revenit pe primul loc după o victorie categorică
Dinamo București a urcat din nou în fruntea clasamentului Superligii României, după ce a învins-o cu 4-0 pe Farul Constanța,...
Dinamo a câștigat eternul derby cu FCSB și și-a consolidat poziția de lider
Dinamo București și-a adjudecat eternul derby cu FCSB, scor 2-1, sâmbătă seara, pe stadionul "Arcul de...
Dinamo a învins-o pe "U" Cluj și a urcat pe primul loc în Superligă
Dinamo București a devenit noul lider al Superligii României după victoria obținută sâmbătă seara în...
Dinamo a demolat-o pe FC Voluntari și a urcat pe locul secund în Superliga
Dinamo București a obținut o victorie categorică în etapa a patra a Superligii, 4-0 cu FC Voluntari, sâmbătă...
Dinamo a făcut spectacol pe "Arcul de Triumf" și a demolat Universitatea Craiova cu 5-1 în Superligă
Dinamo București a produs surpriza etapei a doua din Superliga României, după...
Željko Kopić și Dinamo au încheiat colaborarea după doi ani și jumătate
Dinamo București și antrenorul croat Željko Kopić au decis să meargă pe drumuri separate,...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a Conference League după o victorie dramatică în fața rivalei Dinamo București, scor 2-1 după prelungiri, într-un meci...
Dinamo București și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat sâmbătă seară pe "Arcul de Triumf", în etapa a 9-a din...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, duminică seară, pe stadionul "Arcul de Triumf", în ultimul duel al etapei a 8-a din...
Dinamo București trece într-o nouă eră vizuală
O decizie istorică marchează prezentul clubului din Ștefan cel Mare. Începând cu prima zi a lunii iulie, Dinamo 1948 S.A. va adopta o nouă...
Dinamo București a reușit să spargă gheața în play-off-ul Ligii 1, impunându-se cu 2-1 în fața liderului Universitatea Cluj, pe "Arena...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adnan Aganović
Croația
39 ani

Adrian Brazovan
România
45 ani
Alexandru David
România
43 ani

Andreas Isaksson
Suedia
45 ani

Andrei Tânc
România
41 ani

Andrzej Szarmach
Polonia
76 ani
Antonio Stan
România
26 ani
Aurel Nalați
România
66 ani
Avtandil Ebralidze
Georgia
35 ani

BOLOGNA FC
Italia
117 ani

Bondz N'Gala
Anglia
37 ani

Claudio Pizarro
Peru
48 ani

Cristian Muscalu
România
37 ani
Daniel Lung
România
39 ani

Fred
Brazilia
43 ani

Gerald Asamoah
Germania
48 ani

Jackson Martínez
Columbia
40 ani
Lucian Turcu
România
40 ani

Maximiliano Arias
Uruguay
38 ani

MILLWALL FC
Anglia
141 ani
Nejc Pečnik
Slovenia
40 ani

Patrice Feussi
Camerun
42 ani

Ricardo Rocha
Portugalia
48 ani

Rogerio de Melo
Brazilia
52 ani

Veljko Nikitović
Serbia
46 ani

Vitali Kaleshin
Rusia
46 ani

Zlatan Ibrahimović
Suedia
45 ani
|
|
|
|