Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de jocul prestat de către elevii săi în partida cu Gaz metan Mediaş (1-0), disputată duminică seara pe teren propriu, în cadrul etapei a doua a Ligii I.
"Nu sunt mulţumit de joc. Avem probleme, pe trebuie să le corectăm, dar important este să marcăm. Nu pot spune că jucătorii nu au alergat sau nu făcut eforturi. Eu îi înţeleg, vor să mă impresioneze, dar trebuie să joace întâi ceea ce le cer eu, iar după aceea pot încerca şi altceva. Adversarii au jucat mai bine în 10 oameni. Este un început mai greu, vom mai avea emoţii, iar suporterii trebuie să înţeleagă acest lucru", a spus Rednic la finalul jocului.
Antrenorul dinamovist a mai precizat că fundaşul Silviu Ivoranu a suferit o ruptură musculară care îl va ţine departe de gazon cel puţin trei săptămâni, în timp ce atacantul Florin Bratu, înlocuit în prima reprezintă, a suferit la rândul său o entorsă şi va rata, probabil, următorul joc, cu CS Otopeni. "Izvoranu va sta cel puţin 3 săptamâni, are ruptură, iar Bratu a suferit o entorsa. Blay s-a antrenat doar două zile săptămâna acesta, în timp ce Marius Niculae nu este deocamdată pus la punct cu pregătirea fizică şi de aceea nu l-am folosit în acest meci", a adăugat Mircea Rednic.