Fundaşul Dorin Goian a declarat că victoria din meciul cu Turcia, scor 1-0, este foarte importantă pentru naţionala României, apreciind că jucătorii primei reprezentative speră să facă şi marţi cu Olanda un joc bun.
"În general fotbalul este greu, a fost dificil, am jucat contra unei echipe foarte bune, au jucători de mare valoare, care joacă în campionate puternice. Am tratat foarte serios acest meci, ştiam că trebuie să scoatem cel puţin un punct. Contează enorm aceste trei puncte, am reuşit să lăsăm Turcia numai cu trei puncte din trei partide. Şansele noastre au crescut, vrem să scoatem maxim din orice partidă, chiar dacă în unele momente mai suferim. Eu spun că se formează o echipă frumoasă, suntem încrezători şi cred că şi marţi vom face un meci bun", a spus Goian.
Reprezentativa României a învins, vineri, în pe stadionul "Şükrü Saracoğlu" din Istanbul, cu scorul de 1-0 (1-0), selecţionata Turciei şi a obţinut a treia victorie consecutivă în
grupa D a
preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Unicul gol al partidei a fost marcat de Grozav, în minutul 45+1.