Tehnicianul echipei Rapid, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, după meciul amical cu Ludogorets Razgrad, scor 2-2, că are mare încredere în naţionala României, fiind de părere că aceasta va încheia
preliminariile Cupei Mondiale pe primul loc în grupa D.
"Am avut o mare încredere în naţionala României, că suntem o echipă mare, am jucat ca o echipă mare, nu i-am lăsat pe turci să joace. Am fost mai valoroşi ca ei, jucătorii noştri sunt peste turci. Ne vom califica de pe primul loc, se va naşte o mare echipă a României. Nu trebuie să ne temem de Olanda, trebuie să-i respectăm, dar nu trebuie să ne temem de ei. Ei nu trebuie să aibă nicio şansă cu noi. Îi respectăm, dar trebuie să-i batem. Am încredere că vom obţine o mare victorie marţi seara", a spus Sabău.
Formaţia Rapid a terminat la egalitate,
scor 2-2, cu echipa bulgară Ludogorets Razgrad, într-un meci disputat sâmbătă, în Bulgaria.
Echipa naţională a României va întâlni Olanda, marţi, de la ora 21:00, pe "Arena Naţională", în cadrul
preliminariilor Cupei Mondial din 2014.
Grupa D
1. Olanda 3 3 0 0 9 - 1 9
2. România 3 3 0 0 7 - 0 9
3. Ungaria 3 2 0 1 7 - 4 6
4. Turcia 3 1 0 2 3 - 3 3
5. Estonia 3 0 0 3 0 - 6 0
6. Andorra 3 0 0 3 0 -12 0