|






























|
Cosmin Matei: Normal ca ne mai gandim la titlu
Mijlocaşul echipei Dinamo, Cosmin Matei, a declarat că între meciurile cu Gloria Bistriţa şi Rapid este o distanţă destul de scurtă, dar speră ca jucătorii pregătiţi de Dario Bonetti să aibă timp să se recupereze.
"Este o distanţă scurtă între cele două meciuri, dar sperăm să avem timp să ne recuperăm. Important e că şi noi şi ei avem acelaşi timp de recuperare. Ne vom putea concentra la meciul cu Bistriţa, nu are nicio legătură că urmează cel cu Rapid. Nu este îmbucurător că cei de la Bistriţa nu au mai câştigat împotriva noastră din 2007, pentru că îşi doresc foarte mult să câştige, dar la fel ne dorim şi noi", a spus Matei.
Cosmin Matei şi-ar dori ca la meciul cu Rapid stadionul să fie plin. "De fiecare dată când am jucat pe Arena Naţională am fost foarte mulţumit, mai ales la meciul din Europa League, când suporterii au fost extraordinari. Îmi doresc un stadion plin cu Rapid, dar va fi destul de greu, pentru că stadionul este destul de mare, iar meciul e în timpul săptămânii", a completat Matei.
Mijlocaşul dinamovist crede că "roş-albii" vor păstra şanse pentru cucerirea campionatului dacă vor obţine şase puncte din meciurile cu Gloria Bistriţa şi Rapid. "Dacă vom reuşi să luăm şase puncte din următoarele două meciuri vom aborda altfel campionatul. Normal că ne mai gândim la titlu. Abia ce a început campionatul, au trecut şapte-opt etape şi e normal să ne gândim la campionat", a adăugat Matei.
Cosmin Matei speră să ajungă să evolueze şi pentru echipa naţională. "Tot timpul există loc de mai bine şi obiectivul meu e să ajut echipa cât pot mai mult. Să ajung la echipa naţională e obiectivul fiecărui fotbalist", a explicat Matei.
Cosmin Matei a afirmat că în meciul cu Steaua speră să aibă o evoluţie bună prin care să le poată mulţumi persoanelor care au avut încredere în calităţile sale. "Am văzut că pe stelişti i-a luat valul. Dacă se află pe primul loc, e clar că e cea mai în formă echipă, dar şi cea mai periculoasă. În meciul cu Steaua îmi doresc să le mulţumesc persoanelor care au avut încredere în mine. Nu mă refer la cele care se învârt în jurul Stelei, ci celor care mi-au fost mie apropiate", a mai spus Matei.
Jucătorul dinamovist a fost surprins de rezultatul partidei Germania - Suedia, scor 4-4, din preliminariile Cupei Mondiale, după ce nemţii conduceau cu 4-0 în minutul 62. "A fost un meci fantastic, nu ştiu dacă se va mai repeta cât de curând într-un meci de campanie. Este o asemănare cu meciul Dinamo - Foresta, dar eu eram mic atunci. O echipă din România ar putea reveni dacă ar juca una de Liga a III-a cu una din prima ligă", a precizat Matei.
Dinamo va întâlni, vineri, de la ora 21:30, într-un meci contând pentru etapa a 12-a a Ligii 1, echipa Gloria Bistriţa, iar luni va disputa restanţa din etapa a 4-a contra Rapidului.
Taguri:
Dinamo Bucuresti
Cosmin Matei
Rapid Bucuresti
Dario Bonettia
Arena Nationala
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo București a obținut un succes important pe Arena Națională, unde a trecut cu 1-0 de Oțelul Galați, într-o partidă disputată sâmbătă seara, în etapa a...
Dinamo București a oferit o seară de fotbal excelentă fanilor săi, impunându-se clar, cu scorul de 4-0 în fața formației FK Csíkszereda, într-un meci disputat sâmbătă, pe Arena...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața CFR-ului Cluj, scor 2-1, într-un meci disputat vineri seara pe Arena Națională, care a deschis etapa a 15-a din Superliga României....
Duminică seara, pe Arena Națională, Rapid București a bifat o nouă victorie de prestigiu, trecând cu 2-0 de Dinamo, într-un duel din etapa a 13-a a Ligii 1. Deși "alb-roșii" au...
Luni seara, pe Arena Națională, Dinamo București și Farul Constanța au încheiat la egalitate, scor 1-1, în confruntarea care a pus punct rundei cu numărul 10 din Superliga...
Dinamo București a obținut o victorie importantă sâmbătă seara, pe Arena Națională, unde a trecut cu 2-0 de FC Hermannstadt, într-un duel din etapa a 8-a a Ligii 1....
Etapa a 6-a din Liga 1 a adus un meci spectaculos pe Arena Națională, unde Dinamo București și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1. Duelul a avut două reprize complet diferite, fiecare...
Spectacol total în Derby de România! Dinamo, victorie de senzație cu 4-3 în fața rivalei FCSB
Derby-ul etern al fotbalului românesc a oferit un show...
Antrenorul echipei Dinamo București, Željko Kopić, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că în perioada următoare clubul intenționează să realizeze...
Dinamo București își continuă campania de transferuri cu două nume noi: atacantul francez Mamoudou Karamoko și fundașul israelian Nikita Stoinov. Ambele mutări au fost confirmate oficial de...
Joi, clubul de fotbal Dinamo București a prezentat cu entuziasm noile sale echipamente pentru viitoarea ediție a Ligii 1, aducând un tribut vizual decadei de aur a anilor '80. Designul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Ádám Szalai
Ungaria
38 ani

Alexander Vaaßen
Germania
34 ani

Billy Bremner
Scoția
83 ani

Bixente Lizarazu
Franța
56 ani

Bror Mellberg
Suedia
102 ani

Craig Eastmond
Anglia
35 ani
Cristian Neguț
România
30 ani

Daniel Grigorov
România
47 ani

Daniël Veyt
Belgia
69 ani

Dariusz Dudka
Polonia
42 ani
Denis Hergheligiu
România
26 ani

Dominique Dropsy
Franța
74 ani

Dragan Pantelić
Yugoslavia
74 ani

Erich Beer
Germania
79 ani
Ezequiel Filippetto
Argentina
38 ani
Gabriel Doltea
România
45 ani

Georges Mandjeck
Camerun
37 ani
Gheorghe Mihali
România
60 ani
Ionuț Lupescu
România
57 ani

Janusz Kupcewicz
Polonia
70 ani

Kwadwo Asamoah
Ghana
37 ani

Luděk Mikloško
Cehia
64 ani
NEWCASTLE UNITED
Anglia
133 ani
Nicolae Constantin
România
52 ani

Nicolas Alnoudji
Camerun
46 ani

Nikola Kotkov
Bulgaria
87 ani

Oscar Garré
Argentina
69 ani

Petru Budeanu
România
47 ani

Víctor Aristizábal
Columbia
54 ani
Yasin Hamed
România
26 ani

Zé Roberto
Brazilia
45 ani
|
|
|
|