|






























|
Alexandru Bourceanu: E important pentru noi sa jucam cu stadionul plin
Căpitanul echipei Steaua, Alexandru Bourceanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că partida cu Molde, din etapa a 3-a a Europa League, va fi asemănătoare cu cea disputată împotriva danezilor de la FC Copenhaga, pe care formaţia română a câştigat-o cu scorul de 1-0.
"Cred că va fi un meci asemănător ca cel cu FC Copenhaga. Trebuie să jucăm mai bine decât am făcut-o atunci şi să câştigăm. Ultimul meci nu a fost prea reuşit şi ne dorim un fel de revanşă, un orgoliu personal al fiecărui jucător, pentru a câştiga meciul cu Molde", a spus Bourceanu.
Alexandru Bourceanu a precizat că jucătorii stelişti nu se gândesc încă la câştigarea grupei E a Europa League. "Nu ne hazardăm să spunem că terminăm pe primul loc în grupă. Întâlnim adversari puternici, locul lui Stuttgart nu e acolo unde e acum. Probabil e cea mai valoroasă echipă din grupă şi încă nu ne gândim la primul loc, va fi foarte greu. Ne gândim să ne calificăm, ne dorim asta, dar cu primul loc cam sărim puţin calul. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă", a menţionat Bourceanu, care a precizat că obiectivul principal în acest sezon este câştigarea titlului.
Alexandru Bourceanu este de părere că rezultatele bune ale Stelei din acest sezon sunt datorate faptului că echipa stă foarte bine din punct de vedere psihic. "E important pentru noi să jucăm cu stadionul plin, dar cred că suntem atât de urmăriţi şi datorită nouă, pentru că am muncit şi am ajuns pe primul loc în campionat. Aşa cum se ştie, Steaua e cea mai iubită echipă din România, iar în momentul în care are şi rezultate, oamenii vin la stadion. Antrenamentele ne-au adus la acest nivel. Dacă doar te gândeşti că eşti psihic puternic, iar când intri pe teren îţi dai seama că nu e aşa, atunci e o problemă, dar când vezi că tot ce se lucrează te ajută, atunci acesta e adevărul. Şi anul trecut am avut aceeaşi echipă şi nu am avut acelaşi parcurs", a adăugat Bourceanu.
Partida Steaua Bucureşti - Molde FK, contând pentru etapa a 3-a a grupei E a Europa League, se va disputa, joi, de la ora 22:05, pe "Arena Naţională" şi va fi transmisă în direct pe Pro TV.
Europa League -Grupa E-
Data: 25 October 2012
Ora: 22:05
Live: Pro TV, Dolce Sport şi Digi Sport
Stadion: "National Arena"
Oraş: București
Arbitru: Laurent Duhamel (Franţa)
Arbitri asistenţi: C.Gringore, C.Capelli (Franţa)
Arbitri adiţionali: N.Rainville, A.Castro (Franţa)
Arbitru de rezervă: Hüseyin Ocak (Franţa)
Comparaţie Steaua Bucureşti - Molde FK
Grupa E Europa League
1. Steaua Bucureşti 2 1 1 0 3 - 2 4
2. FC København 2 1 0 1 2 - 2 3
3. Molde FK 2 1 0 1 3 - 2 3
4. VfB Stuttgart 2 0 1 1 2 - 4 1
Meciurile din cupele europene ale Stelei împotriva echipelor norvegiene:
2005-2006: Steaua - Rosenborg 1-1 (Liga Campionilor, turul III preliminar, tur)
2005-2006: Rosenborg - Steaua 3-2 (Liga Campionilor, turul III preliminar, retur)
2005-2006: Vålerengen IF - Steaua 0-3 (Cupa UEFA, turul I, tur)
2005-2006: Steaua - Vålerengen IF 3-1 (Cupa UEFA, turul I, retur)
Taguri:
Europa League
Steaua Bucuresti
Molde FK
Alexandru Bourceanu
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
FCSB, încurcată de Petrolul pe Arena Națională
FCSB și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate, scor 2-2, luni seara, pe Arena Națională, în partida care a închis etapa a 9-a din...
Karlo Muhar, prezentat oficial de FCSB. Croatul a primit tricoul cu numărul 73
FCSB a oficializat transferul mijlocașului croat Karlo Muhar, fostul jucător al rivalei CFR Cluj. Fotbalistul în...
UTA Arad a obținut prima victorie a sezonului după un succes categoric cu FCSB
Fotbal Club FCSB a suferit o înfrângere categorică în etapa a 7-a a Superligii...
FCSB a urcat pe primul loc după un final dramatic cu FC Botoșani
FCSB este noul lider al Superligii României, după victoria spectaculoasă obținută luni seara în fața...
FCSB, revenire spectaculoasă cu Farul după o primă repriză de coșmar
FCSB și Farul Constanța au încheiat la egalitate, scor 2-2, luni seara, pe stadionul "Arcul de Triumf" din...
FCSB, spulberată la Riga! Campioana României a pierdut și returul cu FK Auda și spune adio Conference League
Dezastru pentru FCSB în Letonia
Fotbal Club FCSB și-a încheiat prematur...
FCSB, învinsă dramatic de FK Auda pe teren propriu! Letonii au dat lovitura în prelungiri și pornesc cu avantaj spre retur
FCSB a făcut un pas greșit în prima manșă a turului al doilea...
FCSB a început cu dreptul noul sezon din Superligă, 2-0 cu 2-0 FC Argeș
Roș-albaștrii au rezolvat meciul încă din prima repriză
FCSB a debutat cu o victorie în ediția 2026-2027 a...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în finala barajului pentru calificarea în Conference League, după un succes dramatic obținut în fața celor de la FC Botoșani, scor 4-3 după...
Marius Baciu a fost confirmat oficial în funcția de antrenor principal al celor de la FCSB, clubul anunțând marți instalarea fostului căpitan al Stelei pe banca tehnică a...
FCSB a fost ținută în șah de Unirea Slobozia într-un meci din etapa a 8-a a play-out-ului. În ciuda avantajului terenului propriu, partida de pe stadionul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

António Mendonça
Angola
44 ani

Carlos Pavón
Honduras
53 ani
Cătălin Straton
România
37 ani

Daniel Cappelletti
Italia
35 ani

Djamel Mesbah
Algeria
40 ani

Emanuele Belardi
Italia
49 ani

Fábio Lima
Portugalia
37 ani

Gaël Givet
Franța
45 ani

Gheorghe Gojgaru
România
76 ani
Gheorghe Popescu
România
59 ani

Gonçalo Brandão
Portugalia
40 ani

Gyula Rákosi
Ungaria
88 ani

Ivan Nielsen
Danemarca
73 ani

Jimi Stoica
România
49 ani

Jorge Burruchaga
Argentina
64 ani

Kevin Kampl
Germania
36 ani

Lukas Sinkiewicz
Germania
41 ani

Mark Viduka
Australia
51 ani
Mihai Ilie
România
54 ani

Rafał Murawski
Polonia
45 ani

Stéphane Zubar
Franța
40 ani
Vasile Iordache
România
76 ani

Voro
Spania
63 ani
|
|
|
|