Atacantul echipei Dinamo Bucureşti, Marius Alexe, a declarat, duminică seară, după înfrângerea din meciul cu Steaua Bucureşti,
scor 1-3, că "roş-albaştrii" au primit destul de uşor un penalty, în timp ce formaţia sa a fost privată de o lovitură de pedeapsă la un fault mult mai clar.
"Nu mai contează golul meu acum că am pierdut. Ştiam că o să fie greu, dar Steaua a avut un penalti acordat destul de uşor. Iar noi unul mult mai clar, dar neacordat. Până la urmă a fost mai bine pentru ei că au ales arbitri străini. Dacă se dădea acel penalti la 1-1 şi înscriam nu mai pierdeam acest joc cu 20 minute rămase din meci", a spus Alexe.
Mijlocaşul Alexandru Curtean consideră că Steaua a jucat mai bine decât Dinamo:
"După cum a decurs prima repriză nu ne-am gândit că vom mai pierde meciul. Ei au dominat oarecum, dar noi am fost mai periculoşi. În a doua repriză au fost peste noi, iar noi nu am mai contat. Nu vreau să vorbesc de arbitraj, dar nu cred că a fost penalti pentru Steaua. Per total, jocul lor a fost mai bun, au fost peste noi, dar trebuie să ne uităm şi la jocul nostru. Însă acel penalti a întors meciul. Jocul Stelei a arătat mai bine în acest an. În a doua repriză Steaua a fost mult mai agresivă decât noi. Dacă aveam aceeaşi atitudine ca în prima repriză alta ar fi fost soarta jocului".
Formaţia
Steaua Bucureşti a învins, duminică seară, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, în derby-ul
etapei a 14-a a Ligii 1, disputat pe Arena Naţională, în care a revenit după ce la pauză a fost condusă cu 1-0. Golurile învingătorilor au fost marcate de Rusescu (63p, 83) şi Szukala (87), în timp ce pentru oaspeţi a înscris Alexe, în minutul 38.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă belgiană, condusă la centru de Alexandre Boucaut.