Portarul echipei Galatasaray, Fernando Muslera, a declarat după victoria din meciul cu CFR Cluj, scor 3-1, că este un succes foarte important, care dă moral grupării din Istanbul înaintea următoarei partide din Liga Campionilor, cu Manchester United, informează ajansspor.com.
"Am obţinut trei puncte foarte importante, un succes important care ne dă moral înainte de meciul cu Manchester United. Galatasaray este o grupare cu realizări importante în Turcia, putem spune că e cea mai mare echipă turcă. Indiferent cu cine joacă, pune presiune şi atacă. Vom face asta şi la partida cu United, să nu se îndoiască nimeni de asta. Le mulţumesc fanilor care au fost alături de noi la Cluj", a spus Muslera.
Campioana
CFR Cluj a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), de echipa turcă Galatasaray Istanbul, într-un meci din etapa a patra a
grupei H a Ligii Campionilor, oaspeţii înregistrând astfel prima victorie din actuala ediţie a competiţiei europene intercluburi. Golurile învingătorilor au fost marcate de Burak Yilmaz, în minutele 18, 61 şi 74. Pentru CFR Cluj a înscris Sougou, în minutul 53.