Campioana României, CFR Cluj, care şi-a asigurat, marţi, prezenţa în primăvara cupelor europene, se poate califica în optimile Ligii Campionilor în următoarele cazuri:
- dacă în ultima etapă a
grupei H a Ligii Campionilor, CFR Cluj învinge, în deplasare, pe Manchester United, iar Galatasaray nu câştigă cu Sporting Braga
- dacă în ultima etapă a
grupei H a Ligii Campionilor, CFR Cluj remizează cu Manchester United, iar Galatasaray pierde cu Sporting Braga
În cazul în care nu se îndeplinesc niciuna dintre cele două condiţii, CFR Cluj va evolua în 16-imile
Europa League.
Campioana României, CFR Cluj, s-a calificat pentru prima oară în istorie în primăvara europeană, în urma victoriei, scor 3-1 (3-1), din meciul cu echipa portugheză Sporting Braga, contând pentru etapa a cincea a grupei H a Ligii Campionilor.