Antrenorul echipei FC Braşov, Adrian Szabo, a declarat că îşi doreşte ca formaţia sa să joace un fotbal bun în meciul cu Steaua Bucureşti, dar a precizat că nu vrea "să se dea cocoş".
"Suntem conştienţi că vom întâlni cea mai în fornă echipă a momentului, dar jucăm acasă şi avem şansa noastră. Dacă mă apuc acum să spun că vrem să batem Steaua, va spune lumea că se dă Szabo cocoş. Dacă spun că ne vom apăra, va înseamna că suntem fricoşi, nicicum nu e bine. Aşadar, eu spun doar că vreau să jucăm fotbal şi ce va fi, va fi. Ca orice echipă din lumea asta, şi Steaua are punctele ei slabe pe care sperăm ca noi să le găsim şi să le putem specula aşa cum trebuie. Fără doar şi poate, Steaua este cea mai în formă echipă a momentului, însă nu trebuie să ne gândim la asta ci doar să intrăm în teren determinaţi să facem un joc bun, indiferent de numele adversarului pe care îl avem în faţă", a spus Szabo.
Tehnicianul Braşovului speră ca la ora partidei stadionul să fie plin, iar publicul să creeze o atmosferă frumoasă.
"Ce poate fi mai frumos, mai motivant pentru jucători, decât să joci pe teren propriu în compania Stelei? Nu mă tem de nimic şi cu atât mai puţin de situaţia care s-a întâmplat la Constanţa, când tot stadionul ţinea cu Steaua. Acolo a fost altceva, pentru că juca Viitorul pe stadionul Farului, la Braşov nu stau lucrurile aşa şi cred că vom avea parte de susţinere din partea spectatorilor. Sper să facem un joc bun şi să îi recompensăm în acest fel, pentru faptul că vor umple stadionul".
Adrian Szabo îşi doreşte foarte mult ca în lipsa lui Pedro Taborda, suspendat două etape, portarul care va apăra în meciul cu Steaua să nu aibă trac:
"Vom avea parte de un debut în Liga 1 chiar în meciul cu Steaua, dar cei doi portari, Daniel Mutu şi Adrian Dărăbanţ, se antrenează de ceva vreme cu noi şi, chiar dacă nu au jucat, au ceva experienţă. Sper ca cel care va intra să nu aibă trac şi să aibă o prestaţie foarte bună".
Partida FC Braşov - Steaua Bucureşti, din
etapa a 17-a a Ligii 1, ultima a turului, va avea loc luni, 26 noiembrie, de la ora 20:30.