Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, după victoria din meciul cu Astra Giurgiu,
scor 2-0, că formaţia sa se poate considera campioană, dacă va continua în acest ritm, subliniind că decizia în privinţa jucătorilor se va lua împreună cu membrii conducerii clubului.
"Mă bucur foarte mult că am reuşit să câştigăm împotriva echipei de pe locul doi. Dar Steaua este peste nivelul ei. Mai sunt foarte multe etape, vom avea un retur foarte greu şi trebuie să fim atenţi. Suntem deja campioni dacă vom continua pe aceeaşi linie. Este o plăcere când este o astfel de diferenţă faţă de Dinamo şi Rapid. Dumitraş nu s-a ridicat la nivelul la care ne doream. Este un băiat incredibil, un jucător care s-a antrenat la sută la sută, dar ne dorim mai mult în Europa League şi Liga Campionilor. Deciziile în privinţa jucătorilor care vor pleca şi care vor rămâne le vom lua împreună", a declarat Reghecampf.
Tehnicianul stelist a subliniat că îi este greu să-şi motiveze jucătorii, având în vedere prognoza meteo:
"Când vedem prognoza meteo, iar la Cluj se anunţă -14 grade, este greu să-i mobilizezi pe jucători, dar nu sunt eu în măsură să iau astfel de decizii. Nici nu avem unde să ne antrenăm.Consider că oamenilor le-a fost frig şi au găsit un mod de a se încălzi, dar nu este fait-play faţă de adversari că au aruncat cu bulgări de zăpadă".
Echipa Steaua Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Astra Giurgiu, în ultimul meci al
etapei a 19-a a Ligii 1 şi s-a distanţat la zece puncte în clasament. Golurile învingătorilor au fost marcate de Tănase (13) şi Prepeliţă (75).