Primul ministru al Ungariei, Viktor Orban, a declarat că "simpatizează cu suporterii" reprezentativei de fotbal a ţării sale, care nu pot asista la meciul cu România, din
preliminariile Cupei Mondiale 2014, care se va disputa cu porţile închise, în urma unei decizii a FIFA, însă nu doreşte să amestece guvernul pe care îl conduce în această problemă.
"Vreau să ţin guvernul în afara acestei dispute", a declarat Orban, adăugând că au existat anumite măsuri împotriva Ungariei în general, atât secrete cât şi deschise, pe care un premier nu le poate discuta, precizează agenţia MTI.
Ungaria a fost sancţionată pentru incidentele antisemite din timpul meciului amical cu Israelul, desfăşurat pe 15 august, în cursul căruia suporterii unguri au lansat lozinci antisemite în timpul meciului şi au întors spatele în momentul intonării imnului Israelului. Membrii comisiei de disciplină a FIFA au condamnat unanim
"aceste acte odioase de natură rasistă, antisemită, agresive şi provocatoare politic ale suporterilor echipei naţionale ungare".
Federaţia ungară de fotbal (MLSZ) a declarat că va face apel împotriva sancţiunii FIFA, pe care o consideră excesivă pentru pedepsirea comportamentului spectatorilor la un meci amical. MLSZ s-a distanţat la rândul ei de comportamentul extremist şi şi-a prezentat scuze Ambasadei Israelului.